Nu evadările spectaculoase à la Joaquin Guzman („El Chapo”), ci pe cele à Gigi Becali & Co. M-a frapat declarația lui Becali de acum nici o săptămână:
“Cărțile care sunt scrise la început prin îndrumătorul care te va îndruma ca să scrii acea carte, adică tot profesorul universitar care recomandă. Bineînțeles că poate o scrie îndrumătorul și tu o copiezi, de mână, după îndrumător, și dai manuscrisul tău, scris de mâna ta. Dar dacă legea permite asta,ce, care e problema?”
Între timp au apărut listele cu lucrările scrise de pușcăriași, au apărut listele coordonatorilor. Au apărut declarațiile profesorilor universitari, ale miniștrilor. Deși fenomenul „lucrărilor științifice” scrise în închisoare nu este unul nou, abia acum s-a hotărât și ministrul și DNA-ul că e ceva în neregulă.
Chiar nu știu, una e să afli că Adrian Năstase a scris o lucrare științifică, alta e să auzi același lucru despre Becali. Pentru că primul, indiferent cât de antipatic îmi este, are o carieră puternică în spate și este ajutat de intelect și-i capabil să scrie 300 de pagini de lucrare științifică, nu să facă un oracol, cum a făcut Becali. Nu e prima oară când gura păcătosului Becali adevăr grăiește și îi face rău.
Spicuiesc din comunicatul DNA de astăzi:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție s-au sesizat din oficiu cu privire la suspiciune săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanțele de judecată.
Potrivit procesului verbal de sesizare din oficiu întocmit de procurori, fapta ar fi fost săvârșită de mai multe persoane care au acționat concertat în scopul de a crea aparența că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiționat. Dintr-o notă întocmită de Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și din datele existente în spațiul public rezultă indicii că, în realitate, aceste condiții nu erau îndeplinite în realitate, iar prin faptele săvârșite s-a urmărit exclusiv favorizarea persoanelor condamnate.
Astfel, potrivit art. 96 alin. 1 lit. f din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, în cazul elaborării de lucrări științifice, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare științifică. Pentru a profita de această prevedere, s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanți ai unor edituri și membri ai comisiilor din penitenciare, care au acționat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări științifice, iar pedepsele aplicate de instanțe să se considere ca executate.
Problema este că odată făcute publice listele cărților scrise în cadrul Uniuni Scriitorilor în Pușcărie și ale coordonatorilor, cei din urmă au început să nege meritul lor în procesul de evadare legală a VIP-urilor.
Printre coordonatorii de astfel de lucrări se numără ÎPS Laurențiu Streza (Mitropolit al Ardealului), Eugen Nicolaescu (fost ministru al Sănătății, el însuși acuzat de plagiat în cazul lucrării sale de doctorat), ÎPS Teodosie (arhiepiscop al Constanței și Tomisului, urmărit penal în 2009 pentru luare de mită și instigare la fals intelectual).