Bogdan Federeac e și el un stranier, sosit cam de un an în Zonă; textele lui sunt notații abrupte, fără tentații și bovarisme calofile, uneori inervate social și politic, alteori cu neașteptate detente mistice; oricum s-ar prezenta, cert e că îți dau întotdeauna senzația că în ele nu se minte – semnul cel mai sigur al poeziei dintotdeauna. Indiferent la trendurile postdouămiismului, Bogdan pare mai degrabă contemporan cu douămiiștii sadea, ba chiar cu optzeciștii uneori – lucru care mă bucură, nu doar fiindcă nu prea poți avea încredere în poetul prea atent la trend, dar și fiindcă individualizarea lui se produce astfel cu atât mai sesizant. (Radu Vancu)
La debutul său în 2012, cu volumul “Dragoste cu acordul părinţilor” (Editura Feed Back; redactor Daniel Corbu) l-am creditat pe Bogdan Federeac într-o anchetă a revistei “România literară” drept unul din debuturile semnificative ale vremii, cu posibilităţi de evoluţie pînă la a deveni un nume de referinţă în literatura română. Din păcate debutul său nu a fost comentat la adevărata valoare, editorul/ redactorul care coordona la acea vreme editura, a scos un tiraj nesemnificativ, insuficient să ajungă chiar la juriile care acordă premiile care mai încurajează debuturile literare (Filiala USR, premiul Opera Prima de la Botoşani etc.), fără o circulaţie firească a cărţii, fără o promovare pe măsura mizei debutului, adică “Marele Premiu la Concursul Internaţional Grigore Vieru, ediţia a IV-a, 2012”, cum scrie pompos pe coperta a IV-a. Important e, deocamdată, că poemele pe care le-am citit în ultima vreme, sub aceeaşi semnătură, nu dezamăgesc, dimpotrivă. Poezia lui Bogdan Federeac relevă un realism care (îşi) refuză orice notă magică, o despodobire făcută cu program, o antiutopie în care banalul se substituie temelor mari, în final rezultînd o tentativă de mitologizare a realităţii, cu concentrări şi decantări de imagini care sînt adesea memorabile: “de la etajul 10 cutia de chibrituri/ se golește și se umple/ un plămân când sufocat/ când sănătos/ personaje pe covorul ars/ plămânul suntem noi/ și noi bătăile inimii/ în 22 de ani rămân la fel de necunoscute ca vecinul de la 9/ – dacă există/ e frig în draci și aeroterma nu mai face față/ – sigur nu există/ noi suntem existența/ acum un copac/ mai târziu eroi ce se joacă cu puța în nisipul/ de pe plaja unei mări pe care nu vei călca/ în cutia asta de chibrituri/ nu se simte miros de pucioasă/ iar bețele au ars/ și etajul 10 e un lift și covorul/ și turla bisericii din depărtare/ și luminile împânzind orașul tot un lift/ și patul pe care nu ajungem/ e mâine de câteva zile și noapte deloc” (@gara internaţională). În alte texte întîlnim reflecţii şi proiecţii onirice, într-un amalgam rostit sau abia sugerat, discursul eliptic rodind poezie şi după încheierea poemului: “chiar nu mai am nimic de spus/ acum te voi implora/ repetă-mi toate poveștile/ trăite/ nu sunt destul/ repetă-mi toate/ pauzele/ toți copiii/ toate poveștile/ trăite/ nu sunt destul” (hard blues). (Adrian Alui Gheorghe)
Bogdan este unul din oamenii foarte talentați din Iași pe care îi urmăresc de ceva vreme, ne-am cunoscut cu un an și jumătate în urmă, când am primit și cartea lui de debut, o carte plină de merite care mă obligă și cred că îi obligă pe toți cei care urmăresc cele mai proaspete cărți apărute în poezia românească să fie atenți, să fim atenți la destinul acestui poet imprevizibil și care are o calitate pe care și-o păstrează, chiar și aproape la doi ani după debut, naturalețea și un tip de ingenuitate pe care foarte puțini dintre tinerii poeți o mai au. (Claudiu Komartin)
Magnetic seduşi de tradiţia literară ieşeană şi dovedind, în plus, curajul rostirii publice, aceştia vor avea, sper, un cuvînt important de spus în anii următori în peisajul complicat, căci lipsit de o axiologie certă, al poeziei contemporane. Mă refer aici la o serie întreagă de nume care se afirmă în prezent, de la Bogdan Federeac, al cărui volum de debut (şi primul premiu prestigios) trucînd cuminţenia, Dragoste cu acordul părinţilor, trebuie salutat pentru suflul unei poezii proaspete, neîncarcerate în formule poetice ostenite şi istovitoare(…) (Livia Iacob)
Revenind la cartea lui Bogdan Federeac, o considerăm o galerie cu poezie expusă. Nu greşesc pentru că poetul „expune”, pur şi simplu, 44 de credinţe pe o axiomă miserupistă: femeia reală nu trebuie să constituie preocuparea supremă. Ideea de femeie, da! (Georgică Manole)
Astfel de relaţie, între iubită şi poezie, de cele ma multe ori contopindu-se, îl scoate pe Bogdan Federeac din linia tinerilor poeţi ce fac clar distingoul dintre cele două fiinţe, una fizică, alta spirituală. Cei mai mulţi dintre poeţii promoţiei sale nu mai vorbesc de poezie, despre poem. Li se pare depăşit, fumat. Cu atît mai puţin să facă o astfel de apropiere. Bogdan Federeac nu are acest complex. Pentru el chiar „dragostea pentru poezie” este făcută, vorba vine, cu „acordul părinţilor”. Intimitatea astfel tratată are o siguranţă pe care cititorul şi-o confirmă din chiar textele oferite de poet. (Gellu Dorian)
Bogdan Federeac s-a născut poet și, dacă nu i se vor urca prea repede la cap succesele și premiile de până acum – deși tânăr, are un palmares de invidiat – va deveni un nume în poezia română de mâine. (Nicolae Sava)
Fie că apelează la imaginarul tradițional ori la clișee poetice, poemul său este tăiat cu claritatea unei compoziții realiste intensificând senzația de căutarea a tonului just pentru o aserțiune personală. (Răzvan Țupa)
Bogdan Federeac contruiește un limbaj poetic personal care închide mai multe texte într-o aventură a definirii acestei personalizări. El realizează acest lucru și prin fondul subteran care unifică textele tematic-emoțional și care la fiecare poet arată altfel. Am convingerea unui poet format care trebuie să intre în sistem. (Mirel Cană)
* Marele Premiu la Concursul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”, ediția a IV-a, 2012, premiul de debut din partea Uniunii Scriitorilor din Rep. Moldova, iunie 2013
One thought on “Dragoste cu acordul părinților”