Pe Emil Brumaru nu ai cum să nu-l iubești – poate doar dacă ești o domnișoară de pension care roșește și duce mâinile la ochi când aude un cuvânt din trei litere care începe cu „c” și se termină cu „r” sau unul din patru litere ce începe cu „p” și sfârșește cu „ă”. Revenind. Alex Ștefănescu publică, printre altele, în „Istoria literaturii române contemporane” (ediția a doua), un bilețel (adeverință). Rezum: Emil Brumaru făcea vizite de studiu la Socola (mai bine zis pentru odihnă). Într-una din zile, paznicul Spitalului de Psihiatrie nu îl lasă să iasă până la magazinul din apropiere să-și cumpere o eugenie. Emil Brumaru încearcă să îi explice: „Eu nu sunt un nebun ca toți nebunii. Am venit aici de bună voie, ca să mă odihnesc. Sunt poet…”. „Nu ești poet! Ești Andreea Marin! Și nu-ți dau voie să ieși în oraș!”. Emil Brumaru s-a plâns atunci psihiatrului care i-a eliberat o adeverință: „Se adeverește prin prezenta că domnul Emil Brumaru nu este Andreea Marin. Este poet și are dreptul să iasă din curtea spitalului ori de câte ori dorește”.
Asta se întâmpla în anul 2007. În anul 2012, ca un poet șugubăț ce este, Emil Brumaru îi explică lui Alex Ștefănescu politica (după ce criticul literar a intrat în cursa politică pentru un loc de senator la alegerile de pe 9 decembrie a.c.): „Fii atent, fiule, la învățăturile mele: Femeia politică nu știe de critică!!! Vrea întruna lăudată, pe fese și sâni pupată, luată-n brațe și-arătată la poporul, oh, poporul căruia îi duce dorul până trec alegerile! Crede-le, – nțelege-le, ca pe flori culegele și le pune într-o vază ce viața ne-o luminează, având carnea lor la bază și-o inimă cu amor care bate la tricolor!!!”
DACĂ ȚI-A PLĂCUT ARUNCĂ UN OCHI ȘI PE-AICI
