„Femeia reală nu trebuie să constituie preocuparea supremă. Ideea de femeie, da! (cronică la volumul „Dragoste cu acordul părinților”)

Majoritatea dintre voi știți că am publicat în toamna lui 2012 un volum de versuri, Dragoste cu acordul părinților. Recunosc, e o poveste întreaga în spatele acestei cărți (poate cu altă ocazia o să o dezvălui), tirajul este minuscul și de circulat nu prea a circulat.  E posibil în vară să fac o lansare la Siret (voi reveni cu detalii).  Cu toate acestea, timid, au început să apară și reacțiile: Adrian Alui Gheorghe a menționat-o într-o anchetă publicată în România literară (La debut, am remarcat un tînăr din Iaşi, Bogdan Federeac, cu volumul de versuri Dragoste cu acordul părinţilor.), Valentin Huțanu a menționat-o într-un articol din Bună Ziua Iași (Povestea de succes a tinerilor de succes din universitățile ieșene), iar Răzvan Țupa a amintit de ea într-un comentariu despre cărțile de poezie din anul 2012 (Poezie din 2012 și tot atâtea sfârșituri ale lumii ei).

O surpriză plăcută mi-a fost oferită de profesorul Georgică Manole, redactor-șef al revistei Luceafărul (Botoșani) cu articolul Bogdan Federeac și miserupismul său domestic. Iată mai jos câteva fragmente din articol:

Citesc, e drept, cu oarecare întârziere cartea de poezii a lui Bogdan Federeac „Dragoste cu acordul părinţilor” ( Editura „Feed Back”, Iaşi, 2012, 65 pagini, 11 + 33 = 44  de poezii). 

[…]

 Deoarece milenariştii constituie o generaţie aşezată imediat sub miserupiştii  lui Bogdan Federeac, vom insista încă pe caracterizarea lor. Marius Chivu  găseşte la  ei „ un EU narcisist, limbaj dezinhibat, imagistică viscerală, obsesia autenticistă, sexualitate agresivă, eros degradat, scriitură corporală, trup poetizat”.  Marin  Mincu  surprinde modul cum practică „eviscerarea scripturală a propriei fiinţe”.

                Pentru definirea   generaţiei (promoţiei?) 2010 dăm cuvântul chiar lui Bogdan Federeac: „Treptat se face trecerea spre o nouă promoţie, a anilor 2010, care se desprinde de limbajul şi mijloacele poetice ale douămiiştilor. Cum vor fi numiţi? Generaţia douămiizecistă, generaţia zecistă? Aceşti tineri, după poemele publicate în diverse reviste şi antologii, nu se desprind total de douămiişti pentru a putea forma o „generaţie”, ci doar o promoţie. Dar dacă luăm în considerare anul naşterii (în jurul lui 1989) şi principala lor caracteristică, indiferenţa totală faţă de zona politicului, o  putem numi generaţia miserupistă. Este generaţia aflată sub puternica influenţă a internetului, cei care cresc rata absenteismului la alegerile politice; sunt studenţii care nu se mobilizează să lupte pentru drepturile lor, care nu ştiu să bată cu pumnul în piept şi să se urce pe  baricade pentru a fi auziţi; sunt viitorii scriitori, care nu îşi petrec timpul în biblioteci ci prin internet cafee-uri. Sunt cei care debutează pe poezie.ro  sau pe youtube cu videopoeme şi abia apoi în ziare locale, reviste şi antologii”( 2009, revista „Feed Back”, Iaşi).

Revenind la cartea lui Bogdan Federeac, o considerăm o galerie cu poezie  expusă.  Nu greşesc pentru că  poetul „expune”, pur şi simplu, 44 de  credinţe pe o axiomă miserupistă: femeia reală nu trebuie să constituie preocuparea  supremă. Ideea de femeie, da!   Din această perspectivă poezia din acest volum nu este, nici pe departe, un omagiu adus femeii, dar nici o insultă. E un fel de îndemn la indiferenţă: „femeia nu trebuie cântată / cu fluier de lut /nici la vioară cu strune din coada lui pegas / descântă şi cântă-i cu buze fierbinţi / plăcile de marmură / îngălbenite de vreme / până se ridică norii / şi se închide o ploaie” sau „ să nu iubeşti! / femeia te macină, te macină, te macină, / se ramifică şi te macină, te ma…// de prea multă iubire ai să putrezeşti / ascultă-mă / iubirea te macină, te, te, te…/ iubirea e cancer, femeia / nu-i o pastilă pe care s-o ei regulat / – o regulezi când o ei //  s-a dat frâu liber la frumuseţe / e mai ceva ca banii / şi goliciunea e murdară / perversă / o să te plictiseşti, îţi spun…”.

[…]

Miserupiştii, precum Bogdan Federeac, adică cei care îşi citesc poeziile prin podul „casei Dosoftei” sau se citesc unii pe alţii pe internet, ei sunt poemul, iar poezia întreaga literatura. Preocuparea principală a miserupistului  e să fecundeze literatura: „într-o zi or să mă recunoască domnişoarele pe stradă / or să întoarcă privirea şi-or să strige / el e textierul / ce a lăsat borţoasă literatura!”

                Fiind aşezată  pe o serie de procese senzoriale, poezia miserupiştilor place.  Ei au abilitatea de a se  plia pe un sistem de reprezentare preferat.  Cred că sistemul de reprezentare preferat al lui Bogdan Federeac este cel olfactiv. Altfel nu se  explică   de ce predomină  mirosul de transpiraţie  prin poezia lui.

Dacă e să aleg o poezie, mă opresc la „moartea se îmbracă din s.h.-uri”: „poate nu m-am afundat destul în patimile tinereţii şi de aceea ceva din / imaginea lui a rezonat în mine ca o coardă izbită rece de un basist. // dimineţile se scurg / din venele frunzelor / tu le-ai numi nervuri / eu nervi / de toamnă / de azi / pe mâine / tălpile se mai rod / şi ochii se mai limpezesc. / cafeaua e tot mai amară / iar clara rămâne / unul din visele / arhivate / pentru clipa / în care îţi vezi toată viaţa / şi nu ştii / dacă e să mănânci popcorn / şi să aplauzi / sau să închizi ochii.”

                Voi continua să-l citesc  mereu şi cu interes pe Bogdan Federeac din cel puţin două motive: cât de mult se va mişca pentru a impune miserupismul  şi dacă îl pot declara definitiv un saturnian.  În rest, un miserupism domestic transpare din această carte.

CITIȚI AICI ARTICOLUL INTEGRAL