În aceeași Poezie austriacă modernă despre care vorbeam anterior, îi redescopăr pe Gerhard Rühm și pe Ernst Jandl. Primul, inaugurează, în jurul anului 1952 (și cum granițele unui anumit fenomen pot fi existinse chiar ad absurdum, conceptul și intuițiile conexe coboară până la Marinetti și Hugo Ball), poezia sonoră (Lautgedichte) și se joacă, din plin, cu constelațiile de cuvinte (Wortkonstelationen). Ironist, satiric, teribilist, parodist, comută, în cele din urmă pe prozodia riguroasă și „limbajul fixat în istorie”. Mai mult decât în cazul altora, la Gerhard Rühm devine evidentă natura sincretică a actului poetic, care este, deopotrivă, sunet, muzică, gesticulație, artă vizuală. Desigur, poetul este un șaman artificial desacralizat, un preot-receptacul în variantă secularizată și vulgară; revenirea la practicile sincretice îl reconectează la transcendența de care modernismul, cu cerurile lui goale și cu tot elanul tehnocratic, l-a desprins.
Marți
părinții mi-au dăruit ziua de marți
a face din marți o virtute
a te clătina între speranță și marți
cine sapă altuia marțea cade singur în ea
marțea-i molipsitoare
caști gura și lași marțea să intre
a lăsa ziua de marți să-ți priască
în ziua de marți s-o duci într-o petrecere
în ziua de marți să cazi în nevoie și umilință
omul gândește marțea hotărăște
a face totul ca zilei de marți să-i fie pe plac
a duce grija zilei de marți
a trăi în ziua de marți
fiecare își are marțea
cu cât mai multe zile de marți
cu atât mai mari lefurile
zilnic a câștiga de la cincizeci până
la o sută de marți
fiecare își scoate pârleala cu o zi de marți
unde sunt zile de marți se adaugă
alte zile de marți
cine seamănă zile de marți culege zile de marți
marțea celui care cinstește marțea
marțea a fi orb
marțea a fi surd
marțea a fi complet paralizat
marțea a căuta uitarea marței și
a găsi marțea în direcția în care te întorci
și în direcția spre care privești
tu însuți să fii o măruntă zi de marți
a crede că-n afara zilei de marți
nu mai există nimic
a fi conștient numai de goala ta zi de marți
de la o marți la altă marți
în fiecare marți
fiecare marți
anul are trei sute șaizeci și cinci de marți
nici o zi fără marți
a nu mai vedea săptămâna de atâtea zile de marți
o marți la fel ca alta
seara petrecută în societatea zilelor de marți
a îmboldi cu marțea
a păși la fața locului cu ziua de marți
a nu ști care zi de marți s-o preferi
a sta singur cuc între zile de marți
a ține în fața ochilor o zi de marți și
a nu te reține ca să ajungi
la granița zilei de marți
marțea urlând
a goni ziua de marți spre casă
a purta marțea cu răbdare și indiferență
a te lăsa în voia zilei de marți
a fi obișnuit cu o marți
e o zi de marți
ce o să mai aducă celelalte zile de marți
a da buzna la ziare și a citi despre marți
marți marți marți
a împărți marțea în ore minute secunde
a potrivi arătătoarele ceasului la marți
pentru că e marți
pentru că e marți
a-ți risipi viața în marți
a miza totul pe marți
a te încrede în marțea cuiva
a ocoli marțea cuiva
a folosi toate mijloacele pentru a pune-n mișcare
toate zilele de marți
a alerga cu marțea la probele de întrecere
a fi epuizat și a vedea marțea dispărând
a dormi
a te trezi în timp ce marțea se lățește cu
repeziciune
marțea acoperă țara
marțea în oraș
cărți poștale și tablouri care înfățișează marțea
ziua de marți este unchiul meu franz
cine-i oare vinovat de asta dacă nu marțea
soarele aduce la lumina zilei de marți
marțea în cap
marțea pe piept
a purta marțea cu demnitate și bunăcuviință
zilele de marți îi fac pe oameni
a evita tot ce marți nu se cuvine
a refuza ceva pe temeiul: nu cadrează cu ziua
de marți
a corespunde cu desăvârșire speranței
uneia sau altei zile de marți
bravo marți
vă mulțumesc din toată marțea
marțea nu primește niciodată destul
multscumpă marți
preavaloroasă marți
neprețuită marți
iubită marți
bună marțea
așadar până marți
și-mi amintesc: e încă marți
Traducere de Petre Stoica
Valorile incantatorii (și simbolice) ale lui Rühm sunt dublate de experimentalismul – dadaist și lettrist – al lui Ernst Jandl (1925-2000). Poezia „concretă” (Konkrete Lyrik) de care este sedus Jandl îl abandonează pe artist dramei (și limitelor) limbajului. Referentul primordial al textului încetează a mai fi realitatea, ci însuși limbajul, astfel că atât poezia sonoră, cât și cea concretă vorbesc despre o anumită criză a poeticului, invalidat deopotrivă în sursele de inspirație și în formele de expresie…
…Și cam așa îi reduce (în spirit „concret”) Petre Stoica biografia: „Viața: între 1943-1946, soldat și prizonier. Studiază germanistica și anglistica. Este «Dr.» și predă limba engleză la un liceu din Viena. Din când în când predă germana la Londra. Publică numeroase broșuri de popularizare a «poeziei concrete». Trăiește modest și retras. Nimic din ținuta sa exterioară nu trădează apartenența la tagma poeților. Pare mai degrabă un preot metodist sau un foarte grav rebusist. Poezia nu-i aduce decât satisfacții estetice, dar nu și venituri materiale – ca atare traduce romane.”
Una peste alta, reticența poeziei autohtone față de experimentalismul (sonor, concret, conceptual etc.) ar fi o probă a absenței crizei poeticului sau a inerției/tardomodernismului?
Sala de așteptare
Cu ochelari și în halat alb
cel așteptat va privi prin deschizătura ușii
iar unul se va ridica
din mijlocul cetei.
Și înainte ca ușa să se deschidă în urma vreunuia
cei din ceata ghemuită
se vor retrage umil într-un magazin –
un plasture-caiet pentru rănile gândirii,
un cort al căsătoriei, din hârtie colorată.
Și înainte ca îndărătul acelei uși să se întâmple
ceea ce trebuie să se întâmple
cei ghemuiți îndărătul paravanelor de hârtie
vor îndeplini ritualuri ciudate
cu nasturi de manșetă încheind căsnicii,
cu șampon limpezind crime.
Traducere de Petre Stoica
Și, iarăși simptomatic, mai întotdeauna teoria o ia, cu superioritate jucată, înaintea poeziei. Așa se întâmplă și în poezia – mai curând convențională în apexuri – a lui Ernst Jandl.
foto: Die Wiener Gruppe
