Se aud sunetele tastelor. „What’s on your mind?” e întrebarea la care vrei să dai acum răspunsul. Hmmm… (se aude minute în șir sunetul tastelor). „Feeling angry” – musai! Pe cine mai tăguim? Să nu o uit pe … aaaa, sigur și X e de acord cu mine. Gata, recitesc și dau share. Mama lor de habotnici / retardați / înapoiați (lista rămâne deschisă). Le arăt eu.
Și apoi curg like-urile, share-urile, poate redactorul unei publicații locale este interesat și preia postarea.
După câteva zile, nici măcar două săptămâni, timp în care postarea a devenit virală, a deschis ochi și a închis guri, toți au uitat de ea. Acele rânduri, scrise cu ură, fac acum valuri doar în interiorul tău. Pentru că dai nas în nas cu unul dintre cunoscuții din cauza căruia ți-ai vărsat ofurile. Te salută, te întreabă cum mai ești, dacă șeful a rămas la fel de obtuz, ce-ți mai fac copiii. Rămâi uimit și te cuprinde jena.
Deși în lista de prieteni de pe Facebook, „înapoiatul” nu era în bula ta. Valurile nu l-au atins, cum nici răutatea ta gratuită. Pentru că pare de neconceput, dar până și ura, și toată răutatea au granițe.
Articol apărut în revista Zile și Nopți Sibiu, 7-20 decembrie 2018
