Fostul premier Adrian Năstase s-a împuşcat (captură Antena3)

Ziua de 20 iunie 2012 sigur rămâne în istorie. Adrian Năstase, fostul premier român, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost candidat la alegerile prezindeţiale din 2004, a fost condamnat, defintiv şi irevocabil, la doi ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, în Dosarul „Trofeul Calităţii”. Despre asta am scris aici.

Condamnarea a fost doar începutul telenovelei naţionale.

Aproape de miezul nopţii a apărut „Breaking News” peste tot: Adrian Năstase a încercat să se sinucidă.

Mă aşteptam ca mâine să îl văd pe Adrian Năstase cum merge spre arestul Capitalei. Noapte asta însă a urmat un alt drum, cel spre Spitalul Floreasca. Şi e oficial, a confirmat-o şi Parchetul General al Capitalei, a spus-o şi Victor Ponta când a ieşit de la Floreasca: Adrian Năstase s-a împuşcat cu un revolver. Fostul premier a încercat să se sinucidă când poliţiştii au venit pentru a-i prezenta mandatul de punere în executare a sentinţei de condamnare la închisoare. Fostul premier le-ar fi spus poliţiştilor că se duce în bibliotecă să-şi ia nişte cărţi, iar aceştia au aşteptat. Pentru că Adrian Năstase intârzia să apară, au mers după el Acela a fost momentul in care a incercat să se sinucidă. Poliţistul a incercat să-i smulgă arma din mână, dar Năstase s-a împuşcat în gât şi ar fi rănit grav, urmând să intre în operaţie.

Loading

Bogdan Federeac
contact@fede.ro
M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie. Acum sunt student la Ecologie și Protecția Mediului; Scriu prin reviste din 2003; Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală; În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri. În ultimii ani am început să fiu mai interesat de munți și păsări

One thought on “Înainte de a ajunge în puşcărie, Adrian Năstase a ajuns la Urgenţe: a încercat să se sinucidă împuşcându-se

  1. Pingback: URL

Lasă un răspuns