Pentru că în luna ianuarie scriitorul Lucian Vasiliu împlinește frumoasa vârstă de 60 de ani, revista Hyperion va găzdui un interviul cu dumnealui. Despre Lucian Vasiliu pot fi spuse multe, atât despre scriitor, cât și despre om. O viață închinată literaturii, acesta ar fi rezumatul dialogului. Las mai jos câteva fragmente, interviul integral va putea fi citit începând cu luna ianuarie în revista editată la Botoșani.
Bogdan Federeac: Generaţia sau, mai bine-zis, promoţia din care fac parte, încă nu a cunoscut conflicte între membrii ei. Cum vedeţi lucrurile petrecute în ultima vreme la Muzeul Literaturii Române din Iaşi?
Lucian Vasiliu: Muzeul Literaturii Române de la Iaşi se vede bine dinspre fereastra sudică a Iaşilor (de la Consiliul Judeţean, cel care a finanţat masiv un recent festival literar-FILIT), dinspre fereastra vestică (de la etajele sediului editurii Polirom), dinspre nordul muzeelor Eminescu şi Sadoveanu, dinspre răsăritul basarabean (fereastra bojdeucii lui Ion Creangă, primul muzeu literar din România, anul 1918!)… Slujesc de 33 de ani această prestigioasă instituţie! Sper ca în continuare să se petreacă lucruri bune în spaţiul celor douăsprezece muzee literare ieşene… Dincolo de agitaţii conjuncturale!
Bogdan Federeac: Pentru că am adus în discuţie subiectul generaţionist: ce se mai întâmplă cu optzeciştii? Şi-au câştigat loc în istoria literaturii române?
Lucian Vasiliu: Mulţi sunt în istorii literare (morţi sau vii, de la Aurel Dumitraşcu la Mircea Cărtărescu, de la Alexandru Muşina la Marta Petreu, de la Emil Iordache la Arcadie Suceveanu), mulţi scriu într-un fel sau altul, istorii literare (să zicem, doar, Ioan Holban, Al. Cistelecan, Ion Simuţ), la Timişoara, Târgu-Mureş, Chişinău, Cernăuţi, în lume…, mulţi construiesc (de-aş spune Călin Vlasie şi editura „Paralela 45”, George Vulturescu şi revista „Poesis”, Emilian Galaicu-Păun, Marian Drăghici, Ioan Moldovan, Gabriel Chifu, Mircea Bârsilă, Mircea A. Diaconu, Leo Butnaru… Şi mulţi alţii, să mă ierte că nu fac un pomelnic…
Dar istoriile literare, antologiile, traducerile, dicţionarele nu reflectă neapărat realitatea… Sunt doar utile instrumente de lucru! Mai târziu, după decantări, se vor vedea vârfurile, piscurile, dincolo de mode, interese imediate, suficienţă trufaşă…
Bogdan Federeac: Au fost optzeciştii, le-au urmat nouăzeciştii, apoi douămiiştii. Ce ne puteţi spune despre generaţia tânără de scriitori? Există, dă semne că îşi pregăteşte intrarea pe scena literaturii?
Lucian Vasiliu: În viaţa fiecărui creator apar valuri noi de scribi, de autori, de condeieri. Laurenţiu Ulici le spunea promoţii. Utile aceste etichetări, până la un punct (învăţământul nostru, în general, şcolilor, universităţilor). Am încredere în cei care vin, în cei care vor veni. I-am susţinut şi îi voi susţine. Doar câteva nume pe care le-am publicat, le-am premiat, le-am cultivat, la începuturile lor de drum: Marius Chivu, Adrian G. Romila, A.G. Secară, Oana Lazăr, Ovidiu Nimigean, Ştefan Bastovoi, Dan Lungu… Îi amintesc şi pe regretaţii Irina Andone şi Horaţiu Ioan Laşcu.
Bogdan Federeac: Copoul şi-a pus amprenta asupra tuturor scriitorilor care au trecut prin Iaşi în ultimele două secole? Este Copoul acel centru al Universului pe care l-a descoperit Cezar Ivănescu?
Lucian Vasiliu: Parcul Copou, gândit europeneşte pe la 1830, a purtat, mai întâi, amprentă paşoptistă. Cofetăria lui Felix Barba, din romanul (neterminat) al lui Mihail Kogălniceanu (Tainele inimei) era un spaţiu al culturii generoase (civice, cazone, gastronomice, botanice, erotice…). Dincolo de faptul că rimează, fericit, cu numele marelui american Edgar Allan Poe, Copou este şi sediul muzeului „Eminescu” (incluzând, de câţiva ani şi colecţia Muzeului Teatrului) şi al Casei de cultură care, la iniţiativa MLRI şi a Societăţii Culturale „Junimea ’90”, poartă numele magistrului Mihai Ursachi. Din Copou, de la muzeu, i-am condus către ETERNITATE (cimitirul vechi ieşean) pe poeţii Adi Cusin şi Cezar Ivănescu…
Copoul ar merita o monografie, o teză de doctorat! Sau cel puţin o antologie de poeme dedicate!
Bogdan Federeac: Despre importanţa literaturii române părerile sunt mereu împărţite. Unii spun că fără un Nobel literar nu atestăm valoare literaturii, alţii afirmă că Nobelul Herthei Muller ne aparţine. L-au ratat Lucian Blaga, Nichita Stănescu sau Marin Sorescu. Care sunt şansele la un Nobel sau există literatură şi în afara premiilor?
Lucian Vasiliu: Evident, ne-ar fi de folos (de imagine) premiul Nobel! Este timp! Abia de circa 200 de ani avem efectiv literatură (cu semne mai de demult, nu le neglijăm). Dar se poate şi fără Nobel. Sunt şi alte prestigioase premii pe pământ… Ce atâta snobism şi nerăbdare?
Bogdan Federeac: Scriitorul român de astăzi poate exista în afara manualului de Limba şi literatura română?
Lucian Vasiliu: Evident, aşa cum poate exista şi fără Nobel! Ion Creangă, autor de manuale (alternative) odinioară, nu figura în niciun op de acest gen. Concepe cineva astăzi vreun ceaslov şcolar fără Humuleşteanul şturlubatic?
4 nov. 2013, Iaşi
Centrul de muzeologie literară „Nicolae Gane”
