Cred ca venirea caldurii i-a bucurat cel mai mult pe edili si constructori. Odata ce au crescut temperaturile, santierele din Iasi parca au explodat: Dalkia, Apa Vital, Primaria, toti parca se grabesc sa sparga orasul cat mai mult. Intai de gandesti la partea negativa si observi discomfortul creat, praful in exces, poluare fonica, nervii intinsi la maximum, disturbarile ce au loc in trafic… Apoi gandesti ca e bine ca sunt acum santiere, se repara lucruri, se fac altele noi, cresc standardele. Dar parca de 2 ani de zile Iasul e mereu un santier, iar lucrarile care se fac, parca sunt facute in bataie de joc. UE deja aplica diferite corectii bugetare la „marile proiecte pe fonduri europene nerambursabile”, alte proiecte sunt cu fondurile inghetate. Ceva-ceva da cu virgula.
Mai multe „ceva-uri” dau cu virgula in Iasi: proiecte finalizate cu luni sau chiar ani intarziere, preturi de implementare prea mari, decizii controversate (Stefanul ba e pietonal, ba e bulevard cu parte carosabila; teii ba sunt taiati, ba ca parca ar trebui replantati) si parca sunt prea multe si nu putem da vina doar pe spiritul nostru balcanic.
Nu stiu cum se face, dar cand vine vorba, spre exemplu de schimbarea unor piese de utilaje de utilaje la o firma privata, pretul e in jumatate fata de cel achizionat de catre o institutie publica. Sa fie de vina oare faptul ca firma privata cauta cele mai bune oferte, astfel incat sa reuseasca sa termine pe profit? O regie autonoma de transport public local achizitioneaza autobuze second hand la pretul cu care, concurentul de pe piata de transport public local achizitioneaza de doua ori mai multe astfel de masini.
O problema care mi-a atras atentia inca de acum doi ani de zile, practic inca dinainte sa fie receptionate la lucrarile la Axa Culturala, Istorica si Turistica a municipiului Iasi, trotuarele din zona Copou erau deja distruse, cu numeroase gauri in ele. Si asta in conditiile in care proiectul urma sa fie receptat abia dupa un an, an in care s-au facut mai multe interventii pentru repararea stricaciunilor. Apoi a fost finalizat proiectul, s-a facut receptia, iar problemele au continuat. Atunci, ma intreb si eu ca tot prostul: ce rost are? Pe bune, ce rost are sa induri tot praful, toata galagia, toate gropile, daca lucrarile nu sunt de calitate? Nu trebuie nimeni sa raspunda pentru asta? Sunt lucrari pe bani europeni, dar au si o cofinantare de la buget, fie local, fie national. Nu e destul ca ne batem joc de banii europeni (la bugetul UE cotizam si noi, nu e ca si cum banii aceia ar veni din cer, ca o ploaie), dar ne batem joc si de banii nostri.
De ani de zile ni se spune ca „lucrurile importante au nevoie de timp”. De cat timp mai exact au nevoie?!
nu pre imi place ca-i praf cam mult!