Sunt deja două luni de când mi-am lăsat „dulcea mea Moldovă” pentru „recele Sibiu” și îmi dau seama cât de greșit gândeam înainte. În primul rând: Moldova nu este atât de dulce pe cât mi-o credeam, iar Sibiul nu este deloc rece. Moldova este mai degrabă gălăgioasă, un spațiu unde intimitatea și respectul sunt date la o parte, pe când Sibiul este un oraș cald (facem abstracție de gradele din termometru și de desele furtuni care au loc) și tolerant, un oraș unde te poți pierde în atâta liniște.
Deși este un oraș tolerant și asta o dovedește și istoria, un oraș multicultural și indiferent la orientările de tot felul, de la cele politice, la cele sexuale sau religioase, mi s-a părut ciudat ca tocmai un astfel de oraș să nu cultive cultura videochat-ului, așa cum se întâmplă în Iași. Citind zilnic anunțurile de angajare de pe site-urile de profil și din ziare, nu am dat peste vreun anunț de angajare la un studio videochat, așa cum se întâmplă în capitala Moldovei, unde unul din două anunțuri de angajare este în domeniul videochat-ului. O fi de vină faptul că Iașul este un oraș-centru universitar prin excelență, iar Sibiul nu? Nu am un răspuns sigur la această întrebare, dar asupra acestei chestiuni voi mai reveni.
Și pentru că am pomenit de locurile de muncă din Sibiu, din câte am observat, distribuția locurilor de muncă vacante, pe domenii, este următoarea: peste 50% în domeniul IT&C (aici sunt incluse și call center-urile tehnice), 25% în domeniul tehnic (în fabricile și depozitele multinaționalelor), 20% în domeniul HoReCa (includ aici și posturile ce țin de vânzări în general, nu doar strict de HoReCa), iar diferența, de 5%, în alte domenii, de la agricultură la locurile de muncă în străinătate. O distribuție ciudată, mi-am zis la început, până am prins (cred) ideea: decât să ai un șomer, mai bine ai un angajat care câștigă 1.000 de lei pe lună, care reușește să supraviețuiască de pe o lună pe alta, dar care, cel mai important, nu este un asistat social. Ei bine, aici este cea mai mare diferență dintre Iași și Sibiu. O fi de vină culorile politice, nu sunt sigur, dar cert este că aici nu prea îți permiți să stai cu mâna întinsă pentru că una-două ți se spune că nu-știu-care fabrică angajează muncitori necalificați.
Concluzionând: acesta este modelul care-mi place. Și mă mai și amăgesc că este model ar putea fi exportat și implementat în toate orașele țării. Atunci nu mi-ar mai fi rușine de România și nici țara nu ar mai avea atâtea probleme. Una este să ai 4 milioane de angajați, alta ar fi să ai 7 milioane de angajați: pentru că ar veni mai mulți bani la buget prin taxe și impozitele celor angajați și prin faptul că nu ar mai fi atât de mulți asistați sociali, țării i-ar ajunge banii să îi investească și în altceva, precum Sănătate sau Educație.
