Dacă ajungi să cunoști pe cineva din Bârlad și pe altcineva din Vaslui îți vei da seama că locuitorii celor două orașe se urăsc între ei. Bârlădenii zic despre ei că-s bârlădeni, nu vasluieni. Mai mult, bârlădenii neagă rolul Vasluiului ca reședință a județului omonim și își amintesc de perioada interbelică, atunci când Bârladul era municipiu reședință de județ a Tutovei. Ar fi multe de spus de rivalitățile dintre bârlădeni și vasluieni. Dar nu despre asta este vorba acum, ci despre femeile lor.

Că moldovencele sunt femei strașnice nu cred că neagă cineva. Iar cele din Bârlad sunt atât de strașnice că pun bărbații la punct. Altfel cum să explici situația în care un bărbat merge cu două prostituate, iar la finalul întâlnirii sună la 112 să se plângă că a fost sechestrat de cele două femei pe care nu le-a plătit corespunzător.

Poveste pe larg o găsiți aici. Despre cele două prostituate s-a mai scris. În 2008 a apărut în Cancan povestea lor sub titlul: „Un sex oral, o cărămidă” pentru că fetele muncesc de zor pentru a-și ridica o vilă. La sfârșitul lui aprilie a.c. s-a scris cum s-a descoperit averea uneia dintre prostituate: Fiscul i-a pus poprire pe conturi și așa au descoperit un cont cu peste 300.000 de lei. Mai multe detalii: „O prostituată de miliarde”. Acu-s curios: dacă tipul sechestrat ar fi spus: nu vă dau bani, dar vă aduc câțiva saci de ciment, cum ar fi reacționat prostituatele?

PS: E este Tatiana Balan (foto vremeanoua.ro):

tatiana balan

Loading

Bogdan Federeac
contact@fede.ro
M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie. Acum sunt student la Ecologie și Protecția Mediului; Scriu prin reviste din 2003; Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală; În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri. În ultimii ani am început să fiu mai interesat de munți și păsări

Lasă un răspuns