
Îmi amintesc și acum cum Rita a încremenit, acum vreo 3 veri, într-o plimbare prin Cheile Cibinului. Motivul a fost „șarpele de sticlă” pe care l-am stârnit cu bețele de trekking și care a început să se unduiască în fața ei. Doar că șarpele de sticlă nici măcar nu era șarpe. Era năpârcă, o specie de șopârlă, cu corpul alungit și fără membre (singura specie de astfel ce o putem întâlni în România).

Deseori stârnește indignarea celor care o întâlnesc din cauza confuziei cu vreo specie de șarpe. Dar dacă nu ești râmă sau limax, nu ar trebui să te îngrijorezi, nu-ți vrea răul, vrea doar să fie lăsată în pace. Ba chiar este în stare să-și lase coada în caz că te consideră o amenințare prea mare. De aici și „șarpele de sticlă”: „se sparge” în caz că este prea speriată.

Lungimea medie este de 25-30 de centimetri, dar poate ajunge și la 50 de centimetri. O puteți întâlni în diverse habitate (năpârca se găsește în aproape toată România, în păduri, liziere, pășuni, livezi etc) după ploaie, în primele ore ale dimineții sau la apus (cam tot atunci când sunt active râmele, o principală sursă de hrană pentru năpârcă).

Repet: năpârca este inofensivă, nici nu mușcă, nici nu-i veninoasă. Mai mult, este o specie de interes național și este protejată prin lege.