125 de ani la eminescu acasaÎn 2006 am participat pentru prima dată la Zilele Eminescu, bătând la ușile poeziei prin intermediul concursului de poezie „Porni Luceafărul…”.Am luat premii la acest concurs și în 2006, 2007, 2008 și în 2009. Apoi, după o scurtă pauză, am participat anul trecut la Zilele Eminescu, fiind nominalizat (și câștigător) la premiul pentru debut din partea Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova cu volumul „Dragoste cu acordul părinților”. După acești ani, sincer, nu credeam să mai fiu invitat la Botoșani și Ipotești și uite că în acest sunt chemat în calitate de invitat.

Pe scurt: în acest an, în cadrul Zilelor Eminescu (13-16 iunie), la Botoșani se vor reuni mai mulți scriitori în cadrul manifestării „Poeţi români la Eminescu acasă: 125 de posteritate eminesciană”.

Manifestările culturale vor debuta cu un pelerinaj la Vorona si Ipotesti. Pe 14 iunie, la ora 21.00, se va desfăşura un Recital nocturn cu participarea poeţilor invitaţi, la Biserica Uspenia.

Pe 15 iunie, la ora 16.00, este organizat în Parcul Eminescu din municipiul Botoşani Salonul stradal de carte de poezie, prezentari de carţi, sesiune de autografe, recital poetic-muzical, cu decernarea Premiului EMINESCU – 125. Momentele muzicale vor fi asigurate de Cvartetul MELOS.

Participa scriitorii Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Liviu Ioan Stoiciu, Daniel Corbu, Ioan Radu Vacarescu, Ion Pop, Adrian Popescu, Calin Vlasie, Ioan Es. Pop, Adrian Alui Gheorghe, Marius Chelaru, George Vulturescu, Sterian Vicol, Radu Florescu, Nicolae Sava, Vasile Spiridon, Emilian Galaicu Paun, Ghenadie Nicu, Anatol Moraru, Iulian Filip, Dan Mircea Cipariu, Ion Muresan, Gavril Ţarmure, Dan Coman, Vlad A. Gheorghiu, Bogdan Federeac, Valentin Talpalaru, Rita Chirian, Radu Vancu, Dragos Varga, Angela Baciu, Paul Gorban, Lia Faur, Ovidiu Morar, Aurel Buzincu, Mariana Boca, Dorel Fînaru, Vasile Ilincan, Oana Strugaru, Luminiţa Amarie, Nicolae Tzone, Marius Grama, Nicoleta Onofrei, Dorina Balan, Gabriel Nicolae Mihaila, Gisèle Vanhese, Antonio Patras, Roxana Patras, Dragos Cojocaru, Doina Popa, Valentin Ajder, Gheorghe Ene, Carmelia Leonte, Vasile Tudor, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Nicolae Corlat, Petruţ Pârvescu, Vlad Scutelnicu, Dumitru Necsanu, Vasile Iftime, Ala Sainenco, Cristina Prisacaru-Soptelea, Nina Viciriuc, Mircea Oprea, Gabriel Alexe, Victor Teisanu, Stelorian Morosanu, Maria Baciu, Dumitru Ţiganiuc, Dumitru Ignat, Emanoil Marcu, Adi Cristi si Aurel Stefanache.

Se anunță cea mai frumoasă aniversare, într-un weekend plin de poezie

Loading

Bogdan Federeac
contact@fede.ro
M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie. Acum sunt student la Ecologie și Protecția Mediului; Scriu prin reviste din 2003; Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală; În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri. În ultimii ani am început să fiu mai interesat de munți și păsări

Lasă un răspuns