Recent am fost la Cetatea Poenari. Era o duminică frumoasă. Atât de frumoasă încât nu aveai unde parca mașina. Cât am urcat cele aproape 1500 de trepte am auzit vorbindu-se destul de multe limbi europene, dar și câteva de prin Asia. Intrarea în cetate are un preț simbolic: 5 lei pentru adulți, 2 lei pentru copii și pensionari. Câți bani poți face din vânzarea de bilete? Nu foarte mulți chiar dacă ai mulți vizitatori. Așa că încerci să vinzi suveniruri: o carte poștală, un magnet cu Țepeș, câțiva cavaleri metalici, vreo două broșuri despre legătura dintre Cetatea Poenari și Dracula. Și pentru că am ajuns la Dracula: pentru doar 50 de lei poți cumpăra un liliac mic prins într-un plastic ce imită rășina. Pentru 85 de lei poți cumpăra un chihlimbar cu un liliac mai mare. Pare normal, nu, să cumperi lilieci de la cetatea lui Vlad Țepeș, nu? Nu, nu este normal! Dacă am fi avut legenda unui vârcolac în loc de vampir am fi putut cumpăra lupi morți prinși în „rășină”? Oricum, nu (doar) despre asta este vorba, ci (și) despre faptul că liliecii sunt specii protejate, atât de legislația din România, cât (mai ales) și de legislația europeană.
De pe biletul de intrare aflăm că cetatea este administrată de Muzeul Județean Argeș, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș. Rămâne curiozitatea: cine a avut ideea genială de a vinde lilieci morți?
