De mic mi-au plăcut călătoriile. Cel mai ușor mod de a călători prin toată țara și prin toată lumea au fost cărțile. Nu poți compara experiența livrescă cu cea fizică, chiar dacă mintea ta poate construi și călători mai mult decât ai putea face fizic. Acum 12 ani, în urma unei mici excursii prin ținuturile Neamțului îmi fixam țintele pentru viitor: urma să intru în clasa a VIII-a, să devin redactor la revista școlii, să urmez un profil uman în timpul liceului, să urmez jurnalismul în facultate și apoi să lucrez în presă. Jurnalismul nu l-am urmat, dar în presă tot am lucrat. Blogul a rămas, într-o mică măsură, modul prin care acel vis încă dăinuie.
În legătură cu călătoriile, până în urmă cu un an, cele mai dragi mi-au fost cele două plecări în Grecia (2010 și 2011), dar acum au devenit cele din România. De la Apusenii verii trecute, la Bucovina, nordul Moldovei, Țara Crișurilor, până la Țara Hațegului de acum o săptămână. Avem o țară pe care o cunoaștem prea puțin. Partea proastă este că eu încă nu dețin un permis de conducere (știu că situația se va remedia cât de curând). Cealaltă partea proastă este că prietena mea are permis, dar nu avem mașină. Asta nu ne-a împiedicat să facem peste 30.000 de kilometri într-un an. Am avut noroc fie de prietenii care ne-au împrumutat mașinile, fie de cunoscuți care ni le-au închiriat. Asta pentru că în Sibiu nu ai un KoolDrive la care să apelezi atunci când ai nevoie. Sunt firme de închirieri, dar prețurile sunt prea mari din cauza concurenței scăzute. Din punctul acesta de vedere, Bucureștiul își adjudecă lejer titlul de Capitală: acolo se întâmplă tot ce se poate întâmpla și găsești tot ceea ce îți trebuie. Revenind la mașini: trebuie să te întorci sau să pleci din țară și să mergi cu avionul, dar nu vrei să ai grija mașinii tale? Tot ei se ocupă și de inchirieri auto Otopeni. Sunt servicii care îți ușurează viața.
Până mai reușim să punem ceva bani deoparte ca să ne luăm mașina noastră împrumutatul și închiriatul de mașini ne-a ajutat să ne potolim pofta de plimbări. Tocmai ce ne-am întors de pe un traseu montan superb: Sibiu – Transalpina – Voineasa – Transfăgărășan (până la Bâlea Lac) și înapoi la Sibiu. 12 ore cu tot cu pauzele de masă și cafea, dar am avut parte de o experiență superbă despre care voi reveni cu mai multe detalii într-o postare ulterioară. Și mai sunt câteva drumuri pe care vreau musai să le facem în acest sezon. Am bifat trei drumuri montane: Transrarăul, Transalpina și Transfăgărășanul. A rămas Transbucegiul și, pentru când se termină de modernizat, Tranbaiul.
România e frumoasă, trebuie să ai ochi să o vezi.
