Am citit articolul lui Marius Sescu despre cum fac grecii și românii turism și mi-am amintit de experiențele trăite în 2010 și în 2011 pe meleaguri elene (cele insulare) . Mi-am amintit, cu această ocazie, de apa oferită din partea casei la orice terasa, fie că îți comandai ceva, fie că te puneai sub umbrelă pentru a te feri de soare. Mi-am amintit deserturile oferite din partea casei, la fel cum mi-am amintit de paharele de ouzo și tsipouro oferite gratuit ca digestiv sau de prețurile care puteau fi mereu negociate.
Dar mi-am amintit și de multele stânci răsărite din mare despre care localnicii spuneau că reprezintă corabia lui Hercule. Sau despre cum apa de la hoteluri și restaurante venea de pe Olimp. Și despre fiecare piatră care avea încărcătură mitologică. Și, astfel, toată Grecia era plină de epavele lui Hercule, Afrodita s-a plimbat prin toate grădinile, până și în cele mai izolate sate, fiecare localitate avea câte un fiul nelegitim a lui Zeus și tot așa. Pe toate plajele s-au luptat cândva doi zei. Legendele erau vii. Turiștii aveau ce să asculte, chiar dacă povestea era aceeași și doar locația diferită. Ospitalitate, atenția îndreptată către clienți, înțelegerea și fructificarea faptului că ai în față un om. H2H (human to human), nu B2B (business to business) sau B2C (business to consumer). Indiferent de ce s-a întâmplat și anul acesta în Grecia, românii au continuat să își facă acolo concediile. Grecia e turistică fără „litoralul pentru toți” și alte metode de a atrage turiști pe litoralul românesc și a sprijini o industrie.
Obiective cu potențial turistic găsești peste tot, indiferent de regiune sau țară. Potențialul nu a fost niciodată de ajuns. Mai trebuie să știi să fructifici ceea ce ai.
Canal d’amour (pe insula Corfu): Un cuplu care înoată aici va rămâne veșnic un cuplu
Olimpul: Dacă te uiți mai atent poți vedea Pantheonul grecesc
