Foto: calificativ.ro

Colecţia de „perle 2012” se înmulţeşte cu câteva proaspăt culese de la elevii clasei a VIII-a care au susţinut proba de Limbă şi Literatură Română în cadrul exmenului de Evaluare Naţională 2012.

Nu ne mai aflăm în faţa unor perle veritabile, demne de „Copiii spun lucruri trăsnite”, dar aceste răspunsuri greşite sau exprimări neadecvate au fost catalogate de profesorii corectori drept perle.

După ce a analizat textul de la subiectul I, un elev a ajuns la concluzia scurtă şi clară că „cireşari sunt cei care se ocupă cu cireşele”, în timp ce altul a identificat două moduri de expunere: „oglinzi şi lumini”.

Alţii au ales să formuleze răspunsuri mai ample.

„În opinia mea mesajul textului dat este acela că poţi adormi mult mai repede citind sau scriind. Dan a descoperit că citind nu putea adormi, probabil şi datorită faptului că cartea o citise de nenumărate ori. Dan odată ce a început să scrie în jurnal a şi adormit. În concluzie eu cred că textul vrea să ne îndemne că scriind nu numai că ne dezvoltăm vocabularul şi modul de a gândi dar timpul trece mai repede şi adormim mai repede.”

„În opinia mea Dan este un copil silitor încât citea până îl lua somnul”, a conchis un absolvent de gimnaziu, în timp ce altul crede că „pe Dan l-a dus învăţătura până în Evul Mediu”.

Lista perlelor scrise de elevi la proba de ieri nu se opreşte aici. „Când primea alocaţia mergea la librăria din colţ unde îşi cumpăra cărţi noi până a strâns o bibliotecă întreagă pe care o va lăsa moştenire copiilor şi nepoţilor lui”, a scris un alt candidat.

„Sinceră să fiu nu prea trece pe la biblioteca şcolii, dar îşi procură cărţile din alte locuri. O să devină o bibliotecară pe cinste”, a scris un elev, în timp ce altul a ajuns la altă concluzie: „Pe lângă lectură lui îi place şi biciclismul”.

„Prietenul meu e foarte inteligent şi nici nu are capul mare”, scrie un alt elev la cea de-a doua compunere care trebuia redactată. „El fiind cel mai bun prieten al meu îmi spune: Bubulina, dacă nu ai carte, nu ai parte! Şi eu îl cred pe cuvânt”, scrie o altă elevă

Dacă e Bacalaureat înseamnă că avem o nouă recoltă de perle, perle BAC 2012

Via gândul.info

Loading

Bogdan Federeac
contact@fede.ro
M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie. Acum sunt student la Ecologie și Protecția Mediului; Scriu prin reviste din 2003; Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală; În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri. În ultimii ani am început să fiu mai interesat de munți și păsări

One thought on “„Prietenul meu e foarte inteligent şi nici nu are capul mare” – perle de la Evaluarea Naţională 2012, proba de Limbă şi Literatură Română

Lasă un răspuns