Pe la mijlocul lunii aprilie am fost într-o scurtă călătorie cu vaporașul între Orșova și Cazanele Mari. Vremea a fost bună (în sensul că nu a plouat), curenții acceptabili, la fel și vaporașul; cel puțin până am dat nas în nas cu două vase de croazieră, pe lângă care vaporașul românesc părea a fi un vas pescăresc.
Traseul urmat corespunde clisurii (defileului) Dunării, iar cele mai cunoscute obiective sunt Cazanele (Mici și Mari), Peștera Ponicova, Mănăstirea Mraconia, Tabula Traiana și Statuia lui Decebal. Regretul meu a fost că doar ni s-a arătăt („uitați, acolo este”) Peștera Ponicova, dar nu am vizitat-o (vor fi alte ocazii). În afară de pereții stâncoși din Cazane și de statuia lui Decebal, cel mai ușor este să ratezi Tabula Traiana.
Statuia lui Decebal, acum obiectiv turistic trecut în toate mapele de prezentare a Defileului Dunării, este un monument de construcție recentă. Ideea și finanțarea au venit din partea istoricului amator și protocronist Iosif Constantin Drăgan. Acesta a plătit 1 milion de dolari între anii 1994-2004 pentru a realiza cea mai mare statuie din Europa. Fiind vorba de Iosif Constantin Drăgan, un personaj controversat (atât ca afacerist, dar și ca istoric dacopat), statuia nu putea să reprezinte decât chipul lui Decebal, cunoscutul rege dac. Și pentru că totul trebuia să fie într-o notă megalomană, sub chipul înalt de 55 metri și lat de 25 metri a fost inscripționat: DECEBAL REX – DRGAN FECIT (Regele Decebal – făcută de Drăgan).
Chipul lui Decebal a fost amplasat cumva strategic: foarte aproape de Tabula Traiana, placa memorială ridicată de împăratul Traian în urma victoriei asupra dacilor în urma celor două războaie (101-102, 105-106). Tabula de pe malul sârbesc al Dunării este singura dintre cele 10 plăci amplasate în Defileul Dunării care a rezistat până astăzi.
Tabula Traiana (4 metri lungime, 1.75 metri înălțime) ar conține următorul text: „Împăratul Cezar fiul divinului Nerva, Nerva Traian, Augustus, Germanicus, Pontifex Maximus, investit de patru ori ca Tribun, Tatăl Patriei, Consul pentru a treia oară, excavând roci din munți și folosind bârne de lemn a făcut acest pod”. Placa se situa deasupra vechiului drum roman, dar a fost ridicată cu aproximativ 30 de metri în urma construcției barajului de acumulare Porțile de Fier.
Și da, e superb Defileul Dunării.