Când am fost, în urmă cu două săptămâni, la rudele mele din Avram Iancu, Bihor, au fost mai mult lucruri care m-au uimit, mai ales că a fost pentru prima dată când am ajuns în acel colț de țară. Primul lucru care m-a uimit a fost poziționarea strategică: localitatea se află la distanțe egale de cele mai apropiate orașe: Chișineu Criș și Salonta, dar și la aceeași distanță de orașele reședință de județ din apropiere, Oradea și Arad. Apoi m-a uimit forma localității, cu toate străzile perpendiculare și paralele, mai organizare decât ceea ce am văzut în SUA. Explicația este simplă: localitatea este una recentă, de după Primul Război Mondial, un fel de colonie românească în apropierea graniței cu Ungaria. Ș liniștea de acolo m-a uimit. La fel ca și calmul oamenilor, la fel ca și graiul lor, cu influențe ungurești (folosesc multe regionalisme). Zona de câmpie le este favorabilă agriculturii, pânza freatică este la suprafață astfel încât fiecare are fântână cu hidrofor și acces la apă potabilă nonstop. Crișul din apropiere îi transformă pe toți în pasionați de pescuit. De aceea am și primit invitația ca în concediul de vară să merg la ei la pescuit și un grătar pe malul apei.
Eu am crescut într-o zona care nu încurajează pescuitul, prin apropiere fiind multe pâraie mici și secătuite, astfel că nu am avut când și de la cine să învăț să folosesc plase de pescuit, lansete sau mulinete. Când eram mic am mers cu verișorii la „prins pește”, dar făceam asta cu ciorpacul (i se mai zice și crâsnic), o improvizație ca alternativă la plasele de pescuit. De aceea zic că nu știu să pescuiesc și nici să fac diferențe între uneltele de pescuit de calitate și aș putea fi ușor de păcălit. Nu știu să fac diferența între plasele de pescuit de calitate inferioară și cele de la Romnets, plase pescărești prelucrate manual (pentru a fi utilizate în cele mai bune condiții) după ce au fost importate în mod brut din Japonia, de la cea mai mare companie de profil din lume, produse de calitate premium. Dar sunt sigur că rudele mele știu să facă această diferență.
Mă gândesc că dacă oamenii pe care i-am întâlnit sunt atât de calmi, poate se datorează și stilului de viață, incluzând aici și pasiunilor lor, deci și al pescuitului. Poate reușesc la vară să ajung acolo și să îmi încarc bateriile.
One thought on “Reîncărcare bateriilor în concediul de odihnă”