Am observat că în ultimul timp s-a umplut țara de întreprinzători și de startup-uri. Tot românul care și-a deschis o afacere este întreprinzător, iar afacerea este startup. La câți întreprinzători autodeclarați există și la câte startup-uri au înființat, ai impresia că economia noastră a atins vârfurile cele mai extreme ale economiei, că au crescut salariile și încasările la stat, că rata șomajului tinde spre zero, dar nu este chiar așa. Nu fiecare afacere este startup, cum nu fiecare deținător al ei este întreprinzător.
Degeaba se face educație antreprenorială în școli: profesorii nu au pregătirea necesară, iar de experiență nici nu poate fi vorba; dacă ar fi avut câte ceva din amândouă, nu ar mai fi fost la catedră. Bineînțeles, mă refer la profesorii de școală generală, nicidecum la cei din spațiul universitar; deși, nici în universități nu toți profesorii au pregătirea și experiența necesară.
Mulți dintre cei proclamați întreprinzători nu știu nici măcar să redacteze un plan de afacere: au impresia că dacă au înființat un SRL, cu zero angajați și cu o cifră de afaceri undeva în punctul unde să își asigure cheltuielile și profit cât să nu moară de foame, gata, sunt întreprinzători.
Faptul că am un blog care mai și produce câțiva bani, nu mulți, dar cât să plătesc diferitele cheltuieli legate de el și să nu am impresia că pierd timp (time is money, no?), nu mă face nici specialist în monetizare unui blog și nici antreprenor. Deși am avut un plan de bătaie pentru blog, deși încă mai am de lucrat la el până să spun că am ajuns la varianta dorită, nu reușesc să văd acest blog ca pe singura mea sursă de venit. De aceea sunt angajat, de aceea blogul este o pasiune și de aceea aștept să mai capăt ceva experiență și cunoștințe: dacă în acest moment aș renunța la job, probabil o lună-două m-aș descurca financiar, idei am, am și câțiva clienți, dar aceasta ar fi o situație de moment, nu un plan de acțiune pe termen lung. Blogul este un proiect, iar prin gestionarea lui, prin monetizarea lui și prin atragerea de cititori, practic sunt managerul acestui proiect. Dar nu întreprinzător. Așa sunt și cei autoproclamați întreprinzători: manageri de proiecte, nu CEO.
Când românii se vor întoarce din străinătate și își vor deschide propriile business-uri, când fiecare business va avea minimum 10 angajați, iar afacerile vor merge strună, când tinerii vor lucra (angajați sau în propriile afaceri) încă de pe băncile școlii sau când se vor grăbi să se angajeze înainte de a depune dosarul de șomaj, când statul va avea o politică economică și nu una socială, atunci vor fi toate condițiile ca România să fie o patrie a întreprinzătorilor.