Ajung la Fântână pe la 16:45. De când Piața Universității a fost ocupată de tarabele comercianților de la Bucharest Christmas Market, lumea se adună în spatele Universității, la Fântână. În parcarea de lângă Arhitectură, deja văd câteva mașini de poliție și o dubă a Jandarmeriei. Mă aștept să fie în cale un cordon de jandarmi care să legitimeze pe cei care vin la protest, dar atmosfera pare calmă. Spațiul e mic și aglomerat. Poate două sute de oameni. Într-o poziție centrală, aproape de bulevardul Magheru stă presa și filmează. Te miști greu prin mulțime. Mă mir să văd puțină jandarmerie; aici depinde și la câte și la ce proteste ai fost. Un grup de vreo cinci jandarmi stau în margine, lângă colțul clădirii Universității, spre metrou. Câțiva aproape de zona presei.
Undeva, la un difuzor, începe să se audă un cântec patriotic. Privesc oamenii din jur și-mi dau seama că nu sunt aceleași două-trei sute care au ieșit în ultima vreme în București la diverse proteste – pentru Roșia Montană, pentru Pungești. Aceleași două-trei sute care ne cunoaștem între noi. Acum ne-am unit împotriva parlamentului care a ridicat miza. Nu mai e vorba de Roșia Montană, de gaze de șist, parcă nici măcar de toate legile pe care au vrut să le treacă marți, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului. E vorba de toată clasa politică de azi. Nu se fac discriminări de nicio culoare.
Acum ne-am unit împotriva parlamentului care a ridicat miza
După vreo jumătate de oră, se simte absența unui marș. Se scandează „Parlamentul penal, fugi de tribunal”, „Demisia” și alte sloganuri. Toți par să gândească același lucru: marș până la Guvern. Cineva strigă către jandarmii care stau pe marginea bulevardului: „Jandarmeria, arestați-l pe Ponta!” Lumea din jur râde. Stăteam aproape de Universitate, când în stânga, spre Piața Romană, mulțimea a început să se îngrămădească – semn că pornim spre marș. Alții încep să se îndrepte acolo. Unii spun: „Hai la bătaie, noi vrem la bătaie.” Mulțimea strigă înfocată „Vrem să trecem. Vrem să trecem.” Ieșirea e blocată. Și pe marginea bulevardului văd jandarmii poziționați între mașini. Un moment de confuzie. Mă întorc înapoi spre Universitate. Apoi văd că oamenii din fața mea ocolesc fântâna prin stânga. Mă urc pe marginea fântânii ca să văd unde se îndreaptă ceilalți. Pe strada de lângă bulevard stau jandarmi. Mulțimea merge prin parcarea dintre Universitate și Arhitectură. Cobor și pornesc printre oameni, printre mașini.
În scurt timp, se sparge cordonul
Undeva, lângă o dubă a Jandarmeriei, grupul s-a oprit, mai compact ca-n urmă. Jandarmii blochează protestatarii. Mă mir că nu au blocat și trotuarul. Strig „Pe trotuar”. Ceilalți însă insistă să spargă cordonul. Ajung în fața Arhitecturii – voiam să verific dacă se pregătea un alt cordon. Mulțimea a rămas în urmă. Mă întreb de ce se chinuie cei câțiva jandarmi să oprească mulțimea. Evident sunt prea puțini. După câteva clipe, strada răsună de sutele de voci: „Libertate, libertate”. Ne îndreptăm spre Calea Victoriei, pe Edgar Quartet. În față la Capșa, un grup de protestatari fac stânga și mă opresc nedumerit. Guvernul e în direcția opusă. „La Guvern, la Guvern.” Dar în spatele meu jandarmii au făcut un alt cordon, separând mulțimea. Un grup de vreo 40 de protestatari a rămas liber. Stăm nedumiriți pe trotuar. Cineva strigă să blocăm circulația pe Calea Victoriei. Imediat un grup de vreo 20 de persoane se aruncă în fața mașinilor. Unii se așază pe asfalt. Pentru câteva momente, totul rămâne blocat. Se scot telefoane și aparate foto. Se filmează. Trei negociatori vin în mijlocul celor de pe Calea Victoriei. Unul le spune: „Și ei au dreptul la circulație liberă.” Vorbea despre șoferi. Câțiva le spun șoferilor să iasă din mașini și să se alăture nouă. Desigur că nu se întâmplă asta. Niciodată nu am simpatizat șoferii din București. Iar mă întreb de ce jandarmii se chinuie atât de mult. Sunt cam 15. Insuficienți pentru sute de persoane și totuși se chinuie. În scurt timp, se sparge cordonul.
Ce vrem noi, e și pentru voi
Mergem, prin mașini, spre Guvern, pe Calea Victoriei. La un moment dat, văd jandarmi cu caschete în mână fugind pe stradă. Mă uit în urmă și văd unul în urma mea. Încep să alerg. În fața mea văd un tânăr pe care-l recunosc de la alte proteste. După ce trec de intersecția de la Novotel, mă uit în urmă. Mulțimea a rămas în spate. Mai recunosc o fată roșcată pe bicicletă. În stânga, văd alți jandarmi alergând. Poartă caschete și echipament de protecția. Strig „Vin jandarmii, vin jandarmii.” Ceilalți însă nu mă aud. Se formează un alt cordon. Nimeni nu știe ce să facă. Mașinile se află blocate în trafic, la fel ca protestatarii. Se așteaptă ceva. Mă plimb pe strada de unde au venit trupele, să văd dacă mai vin altele. Dau de o „regină” (dubă mare a Jandarmerie). Probabil i-a adus pe cei de dinainte. Mulțimea stă blocată în față la Novotel. Unii oamenii stau pe trotuar și pe pervazul vitrinelor mari ale clădirii de vis-a-vis. Stau gură cască. Grupuri de tineri, îmbrăcați pentru distracție, trec prin zonă; se opresc, văd că barajul din fața lor și ocolesc. Nu le pasă. Câțiva dintre noi ne agităm prin spatele cordonului – mai aproape, mai departe. Timpul trece și nu știm ce să facem. Unii mai strigă câte ceva, însă nimeni nu preia mesajul. Plec să mă plimb iar în zona unde staționează regina. Dintr-un gang văd oameni alergând, țopăind și scandând „Ce vrem noi, e și pentru voi”. Mă întreb dacă au scăpat din blocaj și dacă da, de ce nu fentează și ceilalți cordonul? Când m-am întors la barajul jandarmeriei, aud o portavoce. Protestatar sau jandarm care rostește o somație? Vocea continuă, huiduielile urmează. Un polițist vorbește cu doi bărbați în civil. Protestatari? Văd că unul dintre ei are o stație și-mi dau seama că se pregătește ceva. Polițistul se apucă de dirijat circulația. Văd că mai multe persoane încep să-și vorbească la ureche. Două în fața mea, la câțiva metri. Peste câteva secunde, una dintre ele strigă celor care nu au fost prinși să plece, fiindcă vin alți jandarmi. De pe aceeași stradă vin alții echipați cu caschete și echipament de protecție. Strig: „În stânga, vin jandarmii.” Inițial voiau să ne prindă și pe noi, blocând drumul de acces spre Calea Victoriei, dar noi ne-am repliat pe strada de alături. Apoi au avansat spre Novotel ca să restrângă zona. Am văzut cum un jandarm a blocat un protestatar sub balconul hotelului. Mă gândeam că acolo e teren privat, iar Jandarmeria încalcă proprietatea privată, plus libera circulație, fiindcă ieșirea de la Novotel era blocată – aceasta se afla între cele două cordoane. Cum am ajuns să-i cunosc pe jandarmi, nu ar lăsa clienții hotelului să treacă de cordon.
Te simți neputincios în astfel de momente. Poți să strigi cât vrei, cordonul nu se rupe decât cu împotrivirea celor prinși. Un grup de protestatari se adună la intersecție. „Hai să facem ceva, nu putem sta aici degeaba.” O mașină claxonează. În toată Calea Victoriei se aude vuietul claxoanelor. Mă îndrept spre Piața Revoluției, cu gândul să ajung la Guvern. Poate cei care au scăpat se adună acolo. Sunt curios dacă e liniște în Piața Victoriei. Aproape de o librărie Humanitas, într-un copac stă o pancartă. Alte grupuri mici de oameni ies din parcul de alături. La Fundațiile Regale, poliția a blocat circulația și dirijează traficul. O ambulanță trece. S-a rănit un protestatar? Posibil. Pe drum, dau de un alt grup care se îndreaptă spre Guvern. Nu știu de ce, dar mi se pare că doar spre acel loc duce acum Calea Victoriei.
În Piața Victoriei, jandarmerie cât cuprinde. În fața Guvernului, trupele se mobilizează și formează un cordon lung în mijlocul pieței. Măcar două sute de unități. Alții stau în curtea clădirii,înconjurând-o aproape. Încerc să sun pe cineva din grupul celor prinși și să-i spun ce-i așteaptă, în caz că trec de blocaj. Telefonul nu mai are baterie. După momente de întrebări fără răspuns, văd steagul României pe Calea Victoriei. Nu aș fi crezut că jandarmeria i-ar fi lăsat să treacă, dar au făcut alegerea înțeleaptă. Tot s-ar fi ajuns la Guvern, cu blocajele lor au mai câștigat timp pentru pregătirea terenului în Piața Victoriei.
Nu ești la revoluție?
Mulțimea curge valuri spre centrul pieței, în fața jandarmilor. Sunt mai mulți decât bănuiam. Clar o mie de oameni care nu știu cum au încăput în spatele Universității. Semn că s-au mai adunat de pe stradă. Cordonul pregătit de dinainte se lungește încât să cuprindă grosul mulțimii. În scurt timp, blocăm circulația în zonă. Poliția, treptat, ne urmează exemplul. Tânărul pe care l-am văzut în fața mea pe Calea Victoriei, strigă unora să nu intre în cerc, altfel ne înconjoară jandarmii. Se referea la cercul din mijlocul pieței, o zonă în care nu circulă mașini. Iar un protest în care totul se desfășoară normal și nu deranjezi pe nimeni nu are un efect prea mare. Mai bine să acoperim o zonă cât mai mare ca să nu fim încercuiți prea ușor. Am început să mă plimb pe carosabilul dintre cerc și parcare, cu speranța că o să-i îndemn prin asta și pe cei care stau pe trotuarul de pe parcare să facă la fel. În spatele meu, doar câteva grupuri mici mai stau răsfirate pe carosabil. Nu prea se scandează sau scandările nu ajung la cei din spate. Aud pe cineva vorbind la telefon: „Nu ești la revoluție?” Oamenii se cheamă și văd cum alții se alătură nouă.
Săriți cu toții și strigați tare că România nu e de vânzare
Un grup de vreo zece tineri se apropie de cei care stau în cerc. După felul în care toți preiau mesajul unei persoane și după cât de tare scandează, îmi dau seama că și-au format vocile la meciurile de fotbal. Pe unul dintre ei îl recunosc, după mers, de la un marș pentru Roșia Montană. „Săriți cu toții și strigați tare că România nu e de vânzare.” Cei din fața jandarmilor încep să sară pe vârfurile picioarelor, iar timp de câteva secunde această mulțime plată începe să capete viață. Păcat însă că nu toți protestatarii știu să mențină și să intre în atmosferă. Protestul nu înseamnă să stai inert. La un moment dat, pe când mă plimbam aproape de cordon, văd cum oamenii întorc capul spre un punct, în spatele meu. Jandarmii se înghesuie spre stânga. Mă întorc. Aglomerație mare undeva în mijlocul cordonului. Aparate de fotografie deasupra capetelor protestatarilor. Blițuri. Orice ar fi fost, deja primește destulă atenție. Nu trebuie să mă îngrămădesc și eu.
Îmi ocup iar zona de carosabil liberă. Cam cincizeci de persoane stau retrași de mulțime, de o parte și de alta a Căii Victoria. De ce oare? Li-e frică? Merg să-mi dau seama ce se întâmplă acolo. Prea stau grupați. În stânga, vreo 15 s-au așezat pe carosabil și discută cu jandarmii. Alții au făcut cerc în jurul lor. În dreapta, un bărbat povestește de abuzurile care au avut loc și au loc la Pungești. Un cordon stă în fața pietonilor care preferă doar să privească. Aceștia nu-s protestatari. Degeaba o fată mai strigă în ton cu mulțimea. De la distanță nu are credibilitate. Jandarmii strâng cordonul în zona celor din stânga, unde se stătea pe carosabil. Protestatarii ridică mâinile sus și se lasă împinși. În dreapta, cordonul avansează spre trecerea de pietoni, izolând grupul mic de mulțime. Parcă nu le convine, dar numai un domn de vreo cincizeci de ani trece revoltat strada către mulțime. Încet, încet, jandarmii ne izolează. În față la Antipa se află câțiva jandarmi care așteaptă ordine. Dinspre Buzești nu vin alții, cum m-aș fi așteptat. În partea dreaptă a mulțimii, spre Calea Victoriei suntem încercuiți. Pe carosabilul dintre cerc și parcare, înaintează câțiva jandarmi. Unul spune cuiva: „Moșu’, ce vă rog: ori pe stânga, ori pe dreapta.” Atunci ar fi trebuit ca cei care stăteau pe trotuar să treacă toți pe carosabil. Majoritate însă nu au fost la destule proteste ca să înțeleagă că dacă suntem mulți – zicem măcar o mie –, jandarmeria nu face nimic – nu legitimează, nu ne somează să plecăm fiindcă participăm la o adunare ilegală, nu dă amenzi. Dar ar fi trebuit multe în acea seară. Acum mașinile au mână liberă. În față la Antipa se dăduse deja drumul la circulație. Și din partea stângă mulțimea e încercuită. De curiozitate, m-am dus la trecerea de pietoni de la gura de metrou de pe Bulevardul Aviatorilor spre Guvern să verific dacă se poate traversa. Trecerea era bine păzită de vreo cinci jandarmi. Pe drum, am întâlnit un alt grup de vreo zece ascunși după mașinile presei. Când să mă întorc s-au îndreptat spre mulțime; trecând printre mașini, unul dintre ei s-a împiedicat și a căzut.
Piața se mai golise. Seara e pe sfârșite. Cât a durat, a fost bine. Douăzeci, treizeci de persoane se îndreaptă spre Șoseaua Kiseleff. Le urmez de la distanță. Nu știi niciodată ce o să se mai întâmple. Lângă Muzeul Țăranului Român dau de două regine. Mai sus de un autocar MAI. Câte trupe să însemne asta? La intersecția de la Parcul Kiseleff, e parcată o dubă a jandarmeriei cu farurile aprinse. Un jandarm se plimbă. Cică Willy Schuster sau Erwin Albu – nu-mi amintesc exact – sunt la secția de poliție din zonă. Cei de acolo nu vor să primească musafiri. Nu ni se permite să așteptăm în fața secției. Ne mutăm pe celălalt trotuar, acompaniați de un alt cordon. Aflăm noi informații: Willy e la Floreasca. Până la urmă ne despărțim, nu prea avem ce face aici. Unii așteaptă pe băncile din parc, alții se întorc. Trec iar prin intersecție și aud pe jandarmul plimbăreț spunând prin stație: „Un grup se îndreaptă acum spre Antipa.” Dar ne intersectăm cu alții care se duc spre sediul PSD și ne îndreptăm în direcția opusă.
Doar câțiva jandarmi găsim pe drum; se plimbă fără direcție, gata să recepționeze și să transmită prin stație. Nu știu unde e sediul PSD, însă aud la un moment dat în spate: „Hai, bă, mai repede. Să nu-i lăsăm să treacă.” Trec pe lângă mine trupe cu caschete și echipament de protecție. Unii protestatari le strigă: „Un, doi, un, doi.” În mijlocul străzii sunt blocați cei care voiau să traverseze strada spre PSD. Un jandarm mă invită să trec pe celălalt trotuar. La fel și pe o bătrână care stătea pe bancă, deși nu avea nicio treabă cu noi. Mașinile vin în valuri pe Kiseleff. Caut o trecere de pietoni. După ce traversez, văd cum o regină oprește aproape de grupul protestatarilor, urmată de un autobuz MAI plin de jandarmi. Realizez că nu mai are rost să-mi complic viața, știind ce o să urmeze: legitimări și amenzi. Întreb pe cineva cât e ora. Nouă fără cinci. Mă decid să iau metroul spre Piața Victoriei. Când să cobor, recunosc pe unii protestatari din acea seară așteptând să se deschidă ușa. Vreo 15 persoane urcă, iar eu mă așez din nou pe scaun. Scandează. „Uniți salvăm toată România”. Un paznic Metrorex se activează și le reproșează că deranjează lumea. Călătorii rămân cu nasul în telefoane. Cineva face mișto: „Băieți, cartelele la control.” „Acesta este un protest spontan.” Râsete. „Coborâm la Universitate.”
La Fântână, câteva grupuri mici, doar unul mai mare acolo unde se stătea în cerc cu bannere și filma presa. Se împărtășesc probabil impresii din această seară și se pune țara la cale. Alții jandarmi discută cu civilii de pe o bancă. Ce mai vor și ăștia? – mă întreb. După atmosfera calmă nu poți să-ți dai seama cine a protestat sau doar a venit să se întâlnească cu cineva. Plec spre Șurubelniță. La Teatru Național, o altă regină parcată. Întâlnesc jandarmii încă în stare de alertă; unul dintre ei poartă în spate un tub de gaze. Oare mai e necesar?
Text: Iulian R.
Foto: Cristian Vasile
Pornind de la: „Jos Băsescu, Ponta și-Antonescu!”, Iulian, un cititor al blogului din București, ne-a trimis o descriere despre cum au decurs protestele din Capitală pe 15 decembrie.
