(sibian/că) Fede, între literatură și natură: „Ăsta-s eu. Cu accent”

„Cred că e important să punem totul în context. Sibiul nu este doar despre niște ziduri pe care le-am primit moștenire. Nu-i vorba doar despre asta. E și despre natura pe care, la fel, am primit-o moștenire. Și mai e vorba despre oameni. Avem o comunitate și asta se vede în diferite situații. Cum o fost contextul cu invazia din Ucraina, imediat ne-am mobilizat, când e vorba de anumite cazuri când cineva are nevoie de ajutor, toată lumea pune mână de la mână, când e vorba de maraton când sunt mii de oameni care vin și pun Sibiul în mișcare.”

Asta e o bucățică din discuția avută la o cafea pe centru cu Bogdan Federeac. Ioi, despre câte am mai vorbit! De la literatură, la ecologie, la educație și cultură, despre mers pe munte și obiceiuri de lectură. Am aflat de ce cucuveaua e asociată cu moartea și ce spuneau oamenii de la țară că ți se poate întâmpla dacă pui mâna pe puii de rândunele, că dacă avem cuiburi de lăstuni prin preajmă, să ne bucurăm, că vom fi feriți de țânțari vara.

Una peste alta, Bogdan e un povestaș și orice ar avea de spus e de neratat.

Asta a scris Maria Elisabeta Boamfă când a distribuit textul din proiectul sibian/că

Las mai jos integral textul de pe pagina de Facebook a proiectului (a variantă mai scurtă a textului a apărut și în Zile și Nopți Sibiu):

Eu sunt cu ale mele. Cu păsările, cu librăria. Îmi plac oamenii, îmi plac cărțile, dar imi place și natura. Mulți mă știu din fața librăriei sau din librărie. Sunt acolo. Interacționez cu oamenii. Am devenit de-al locului chiar dacă la început a fost frica aia că eram venetic și aveam accent. Cu toate astea, nu m-am chinuit niciodată să scap de el. Noi suntem un cumul de istorii și geografii personale. Or accentul ăsta face parte din istoria mea. Ăsta-s eu. Cu accent. În noiembrie, se fac zece ani de când lucrez ca librar.
Am ajuns în Sibiu în 2014 pentru Artmania. Atunci o fost și ArtManiere Poetice la care am participat și eu, așa că printre primele locuri cu care am luat contactul au fost Humanitas și Habitus. Venisem la Sibiu cu gândul să stau o săptămână, două. Eu credeam că nu o să părăsesc Iașul niciodată. Îmi plăcea la nebunie și totul era ok acolo. Până mi s-au sucit mințile la Sibiu. Le-am spus colegilor de apartament “trimiteți-mi niște haine pe microbuz că eu mai stau puțin aici”, după care le-am zis “hai, că vă plătesc chiria pe luna asta, apoi căutați pe altcineva că rămân”. Și am rămas cu Rita într-un oraș care a devenit al nostru. Dacă acu’ zece ani aproape că am plâns când m-am rătăcit pe lângă Piața Cibin pe una din străduțele de pe-acolo, de dimineață, în aceeași zonă, m-am simțit ca acasă. Într-o zi, în primele șase luni de când mă mutasem, am trecut prin fața Bulevardului și m-am oprit ca de fiecare dată să mă uit la Făgărași. Îmi amintesc perfect și acum, a fost momentul în care m-am simțit pentru prima dată sibian. Munții mi se păreau extraordinari. Îi iubeam. După aia, mi-a zis doamna Moga: “mă Fede mă, da’ tu știi că asta făcea și Blaga când era la Sibiu? Se oprea să admire Făgărașii de la Bulevard?” Apoi, când am ajuns în dealul Gușteriței și m-am uitat de acolo am zis “mamă, ăsta-i Sibiul! Eu de aici nu vreau să mai plec decât în concedii. Eu aici vreau să trăiesc.” Orașul ăsta e poziționat perfect. În jumătate de oră din centru ajungi la picior de munte, în natură. Și recunosc că natura a fost prima mea formare. Abia apoi a urmat literatura. Eram o gașcă de prieteni acolo, în orașul natal, care mergeam toată ziua pe dealuri, pe malurile pâraielor și ne uitam după păsări, herpetofaună – tot ce înseamnă, de la șarpe de casă, șarpe de apă, la diverse șopârlițe. În 2003, în revista școlii, am publicat un articolaș despre speciile de păsări care puteau fi văzute în zonă. După care a venit pasiunea pentru literatură care în liceu m-a făcut o mică vedetă locală. După aia facultatea. Păsările au rămas în umbră până în pandemie când stăteam toată ziua în casă. Ce să și facem, că n-aveam voie să ieșim?! Stăteam pe balcon și la un moment dat „a, uite, trece o barză!”, „a, uite, e un codroș de munte!” Și atunci am zis, „cum se termină pandemia ne uităm puțin și după păsări”. Și asta am făcut. După mai bine de zece ani sunt iar student, doar că de data asta unul mai „realist”. Am trecut de la Literatură Universală și Comparată la Ecologie și Protecția Mediului, cu materii și discipline de care am tot fugit, de la matematici cu aplicație în ecologie, fizică, chimia mediului, până la tehnici GIS (Geographical Information System) sau geomorfologie cu elemente de geologie. Dacă mi-ar fi spus cineva acum zece ani asta, nu l-aș fi crezut.
***
Fede, între literatură și natură…
Editor text: Maria Elisabeta Boamfa
Foto: Gabriela Cuzepan
sibian/că este un proiect dospit de Fundația Comunitară Sibiu, alături de wenglor Romania