Cât de mult îmi plac lucrările ce se desfășoară în Iași, nici nu aveți idee. Mai ceva ca în perioada comunistă, cu un elan de nedescris, anul acesta s-au deschis în Iași șantiere peste șantiere. Se sapă, se ridică, se sparge, se asfaltează, se înlocuiesc cabluri și rețele de apă, se pavează; orașul se transformă. Despre problemele ce apar în urma acestor transformări am mai scris.

Dacă săptămâna trecută muncitorii de la ApaVital aproape că au terminat de înlocuit rețeaua de apă de pe strada Petre Andrei din Copou și credeam că își vor muta săptămâna aceasta buldozerele și excavatoarele în altă parte, se pare că un incident a dat planurile peste cap. Aproape 2.000 de studenți au rămas luni fără apă (este vorba de cei cazați în căminele C1, C2, C3 și C4 din complexul Târgușor-Copou), la fel și cantina din Agronomie, dar și locuitorii din zonă după ce țevile proaspăt înlocuite au cedat, strada a început să se surpe, în gropi au început să se formeze mici lacuri, dar și un pârâu de dimensiuni considerabile. La două ore după ce a apărut problema, muncitorii nici măcar nu începuseră să rezolve problema, dar șefii lor se agitau dând telefoane peste telefoane și pomenind tot ce ține de biserică, mame și lumea creștină.

 

 

 

Loading

Bogdan Federeac
contact@fede.ro
M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie. Acum sunt student la Ecologie și Protecția Mediului; Scriu prin reviste din 2003; Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală; În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri. În ultimii ani am început să fiu mai interesat de munți și păsări

Lasă un răspuns