Deși munții reprezintă aproape o treime din suprafața României, nu ne putem lăuda cu foarte multe șosele montante (sau transmontane, mai bine-zis). În vara acestui an am reușit să merg pe trei dintre acestea: pe Transrarău, pe Transalpina și pe Transfăgărășan. Dacă ultimul enumerat este cel mai cunoscut, mai ales după emisiunea și afirmațiile de la Top Gear, Transalpina rămâne șoseaua aflată la cea mai mare altitudine, iar Transrarăul mi s-a părut cel mai spectaculos. Pentru anul următor mi-am propus să bifez Transbaiul și Transbucegi și Trans… ce șosele or mai fi gata până atunci.
La cei 41 de ani ai săi Transfăgărășanul se ține bine, deși nu ar strica niște înlocuirea covorului asfaltic și amenajarea marginilor șoselei. Două ar fi fost scopurile construirii acestui drum: primul de ordin strategic (facilitarea accesului dintre Muntenia și Ardeal, mai ales că celelalte rute sunt pe cursul unor ape), iar al doilea de ordin turistic (transformarea în centru turistic montan a zonei Lacului Bâlea). Fără a se ști costurile financiare și umane ale acestui proiect, Transfărăgășanul este una dintre realizările regimului comunist de care nu îmi este absolut deloc rușine.
PS: unul dintre cele mai interesante obiective pe care le puteți vizita după ce coborâți de la Bâlea Cascadă este Mănăstirea Cisterciană de la Cârța, singura abație cisterciană de pe teritoriul României care a supraviețuit trecerii secolelor.
One thought on “Șosele montane. Transfăgărășan”