Despre șoimul călător (Falco peregrinus), considerat cel mai rapid animal, am mai scris pe blog – Cel mai rapid animal: Șoimul călător (Falco peregrinus).

De data asta vreau să aduc în discuție o întâlnire mai specială cu un șoim călător.

Ca multe alte întâlniri de neuitat, și aceasta a avut loc la lacurile de la Mândra (jud. Sibiu), mai exact, pe 1 octombrie 2022, când am ieșit în teren pentru a număra păsări în cadrul EuroBirdwatch (un eveniment care se desfășoară concomitent în toată Europa).

Spectacol ca la Ziua Marinei

Ziua nu părea promițătoare. Ajunși la primul lac, mișcarea era destul de slabă: câțiva stârci cenușii, câteva egrete mari și câteva zeci de pescăruși râzători. Dar nu durează mult și situația începe să se anime.

Din înaltul cerului coboară o ghiulea spre pescăruși. Apoi ghiuleaua se ridică, dă ture și mai cade o dată. Zborul și dimensiunea ne dădeau indicii bune despre cine ar putea fi intrusul care deranjează și așa puținele păsări de pe baltă. Doar ca prădătorul nu se oprește la pescăruși (cu ale căror dimensiuni seamănă), ci fugărește (într-un soi de atac) și egretele și stârcii, păsări mult mai mari.

Cu ochiul liber, prin binoclu, lunetă și aparatele foto, șoimul călător se arăta în toată frumusețea lui, și mai ales când zbura pe spate încercând să prindă ceva în gheare.

Ce fel de peregrinus?

După ce a speriat toate păsările de pe baltă, șoimul s-a oprit pe unul dintre maluri să-și tragă sufletul. Chiar dacă distanța era mare, prin lunetă se vedea bine, ba chiar putea fi și pozat. Și atunci a apărut problema: ce fel de șoim călător e acesta? Nu semăna cu niciunii văzuți până acum. Părea juvenil, dar era prea deschis la culoare.

Întreabă un prieten

Ca în multe alte situații când ai o dilemă, soluția cea mai bună este să apelezi la un prieten. Fac rapid două poze la pozele de pe aparat, îi trimit lui George pe whatsapp. Imediat vine răspunsul: „Pare forma calidus. Dar am nevoie de mai multe poze (și în zbor). Poate fi și brookei”.

Okaaaay. Deja ne apropiam de o identificare: fie o subspecie a șoimului călător specifică tundrei (calidus), fie una specifică Mediteranei (brookei); Mai trimit câteva poze să primesc: „Foarte fain! Da, dap! Forma calidus”.

Șoim călător migrator pe distanțe lungi

Știam despre această subspecie, calidus, că este una migratoare (subspecia comună în România este sedentară, ca mai toate subspeciile europene). Cuibărește în zona arctică (nordul tundrei eurasiatice) și călătorește până în sudul Asiei sau până în Africa Subsahariană. Falco peregrinus calidus poate fi văzut destul de des în preajma habitatelor umede (hm, citind asta, totul părea mai clar).

Urmărind rutele de migrație, exemplarul surprins zilele acestea probabil cuibărește în peninsula Iamal, din tundra siberiană (ca fapt divers: peninsula Iamal este printre singurele regiuni în care mai este păstrată creșterea nomadă a renilor). Locul de cuibărire și locul în care am pozat șoimul sunt la 3.500 km distanță (iar călătoria șoimului va mai continua până în sudul Spaniei sau până în Africa Subsahariană).

Sursă: Michele Panuccio, Nicolantonio Agostini, Ugo Mellone, Raptors as Models to Study Animal Migrations

După ce am văzut spectacolul aerian pe care l-a făcut șoimul, nu mă miră (și nu cred că este o coincidență) că cei din Emiratele Arabe Unite și-au botezat una dintre aeronavele militare (de mici dimensiuni) calidus.

P.S.: Datorită culorii mai deschise decât a subspeciei prezente în România (Falco peregrinus peregrinus), Falco peregrinus calidus poate fi confundat cu un juvenil de vânturel de seară (Falco vespertinus).

Loading

Bogdan Federeac
contact@fede.ro
M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie. Acum sunt student la Ecologie și Protecția Mediului; Scriu prin reviste din 2003; Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală; În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri. În ultimii ani am început să fiu mai interesat de munți și păsări

Lasă un răspuns