În apropierea verii lui 2008, aproape toată clasa era înebunită de subiectele ce puteau cădea la BAC la română; când era vorba de „Dacia literară” și „Convorbiri literare & Junimea” sau postmodernism, colegii mei parcă auzeau de dracu. Și țin minte și acum cum a întârziat într-o vineri profa de română (aveam româna prima oră) și a ajuns la școală de parcă văzuse o fantomă: venise cu un braț de hârțoage; nu erau orice hârtii, erau variantele de subiecte ce puteau să ne pice la BAC și era speriată că sunt subiecte prea grele, la care era sigură că noi vom avea probleme. Și dă ca exemplu un astfel de subiect. Era varianta numărul 80, despre paradigma poeziei optzeciste. Și am început să râd … cum să nu râd? Citisem toate volumele de poezie apărute în coleția „La Steaua” – generația optezecistă, a editurii Axa. Cum să nu râd când acel subiect cerea discutat un fragment din prefața lui Alexandru Mușina la „Antologia poeziei generației ’80”, carte ce la un moment dat era un soi de reper pentru mine. Și a fost cu noroc.
În ziua BAC-ului la română oral am mers fără griji, chiar mă rugam să îmi pice unul din subiectele detestate de către colegi. Și intru, arăt buletinul, întind mâna și aleg varianta numărul … 80! Pufnesc în râs, ochii profelor din comisie mă priveau cu suspiciune. Mă duc în ultima bancă, scriu câteva rânduri pe ciornă, încep să mă uit pe pereți, să mă plictisesc, profele încep să se uite la mine insistent crezând că încerc să „fraudez” ceva; mă mut în prima bancă, la un moment dat îmi vine rândul. Și am vorbit, și am vorbit, și am pomenit de antologiile în care au debutat optzeciștii, am vorbit și despre Cenaclul de luni, despre optzeciștii morți, despre cei în viață, ce au mai scris în ultimii ani, ce studii au mai apărut, pe la ce reviste colaborează sau ce reviste conduc… a fost bine.
Și uite că azi, 19 iunie 2013, aflu că Alexandru Mușina a murit. Când am citit știrea despre moarte unui important poet postbelic român, mi-au revenit în minte aminitirile despre BAC, despre volumele citite, autorii cunoscuți. Pe Al. Mușina țin minte că l-am cunoscut la Congresul Național de Poezie (probabil chiar la prima ediție, memoria îmi joacă feste). Despre viața și opera lui, găsiți numeroase articole pe net, dar și destule prin biblioteci.
Anul acesta, la Zilele Eminescu și Congresul Național de Poezie de la Botoșani-Ipotești glumeam cu câțiva poeți optzeciști despre faptul că noi ne ridicăm, iar ei încep să privească tot mai multe spre groapă. Nu mi-am dat seama atunci câtă dreptate am avut…
