După ce în ultimul număr pe anul 2014 al revistei Conta am scris un articol care a generat mici polemici (În așteptarea ism-ului. Cum apare o generație literară?), am recidivat și în primul număr al revistei pe anul 2015. Revista Conta nr. 18/2015 poate fi găsită aici

articol conta feb 2015

Lupta pentru putere este una dintre cele mai naturale acțiuni pe care le poți observa. Societatea nu este nimic diferită de regnul animal: unii latră, alții mușcă, unii se simt protejați, alții conduc. Iar o luptă tot mai virulentă (a se citi zgomotoasă) se dă de la începutul anului 2015 în lumea literară românească. Mai ales în mediul online. Premisa a constituit-o Premiul Național „Mihai Eminescu” Opera Omnia de la Botoșani, considerat a fi cea mai mare distincție românească pe care o poate primi un poet. S-au creat cel puțin trei tabere: cei care au protestat vocal împotriva câștigătorului și a juriului, cei care au susținut alegerea juriului și cei care aparent au tăcut. Lucrurile s-au complicat ulterior, ca într-un roman cavaleresc din Evul Mediu: au apărut conspirații, s-au cerut capete tăiate, bătrânii satului i-au mustrat pe tineri. Premiul de la Botoșani a fost catalizator și pentru a atrage atenția asupra unei uniuni de creație. Peste noapte USR-ul s-a transformat într-o creatură monstruoasă, cu numeroase tentacule otrăvite și otrăvitoare. Apoi s-a adus în discuție și o lege a timbrului cultural. În luptele amintite au sărit ca arși și reprezentanții sau echipele de PR ale editurilor.

Un început de an în care scriitorii au început să fie invitați în studiourile de televiziune, în care ziarele de mare tiraj (dacă se mai poate vorbi de un mare tiraj în presa românească) alocă pagini întregi scriitorilor și conflictelor dintre ei. Ce mai contează că războiul bate la ușă în Ucraina, că episodul început la Charlie Hebdo este departe de a se fi încheiat, că DNA-ul creează un guvern, de dată aceasta nu din umbră, ci în închisoare, punând chiar și un candidat la președinție în persoana Elenei Udrea (care a ajuns după gratii, chiar și pentru câteva zile, fiind  singurul român, în afară de Adrian Năstase, care a reușit această „performanță” după ce a fost votat de 493.376 de cetățeni), că săptămânal se mai scutură scaunului unui ales local din cauza problemelor penale, că Educația și Sănătatea sunt la un pas de colaps din cauza proastei guvernări? Important este ca scriitorii să își dea în cap unul celuilalt.

Prin ochii celor care conduc acum USR-ul, revolta confraților întru literatură îi face să se întrebe: „Pe cine să puneți în locul lui X, nu vedeți că nu aveți pe cine?”. Și eu sunt de acord: așa ar fi trebuit să se întrebe și românii în toamnă: pe cine să punem în locul lui Băsescu, nu avem pe cine, nu mai bine îi mai dăm un mandat? Pe urmă poate apare cineva.” Nu de oameni capabili ducem lipsa, ci de curaj și de frica de a ne asuma propriile alegeri. Dacă de cumva greșim? De ce să fim trași la răspundere?

Sunt în cultura română oameni care au funcții primite imediat după decembrie 1989. Erau tineri atunci. Cineva fie a avut încredere în ei, fie și-a bătut joc de ei crezând că nu vor face față, fie tinerii de atunci au preluat ei singuri acele funcții. Problema este că unii dintre tinerii de atunci sunt cei care se apropie de vârsta de pensionare. Dar mirajul puterii este prea mare. Și mă gândesc la cei care conduc anumite reviste literare, reviste înființate cu mult înainte ca ei să vadă lumina zilei. Numai că astăzi ei se văd acolo, în scaunul confortabil așteptând ieșirea la pensie și îngroparea revistei. Și multe dintre revistele de la noi vor dispărea și nu pentru că ies la pensie cei care le conduc, ci pentru că ei nu mai sunt racordați la anumite realități, iar  revistele sunt deja moarte. Exemplul revistelor se aplică și asupra unor instituții. Dar odată ce ai puterea în mână, nu vrei să o lași. Sunt mult prea puține cazurile când s-a întâmplat asta. „Păi cum să îl lăsăm pe scriitorul Y să conducă _________ (a se completa după propriile doleanțe)? Nu are experiență!”. Este exact aceeași mentalitate stupidă care îi spune absolventului de facultate că nu îl poate angaja nici ca vânzător la chioșcul de ziare pentru că nu are experiență. E numai și numai problema absolventului că nu are experiență? Nu cumva mare parte din vină o are sistemul?

Sunt născut în iunie 1989. Nu mă interesează luptele dintre grupările de literați pentru că nu este războiul meu și pentru că mi-este greață de tot ceea ce se întâmplă, mai ales când mă gândesc că peste 40 de ani eu și prietenii mei am putea face aceleași greșeli pe care le fac  cei care au acum funcțiile.  Nu mă trimiteți să-mi scriu opera, dacă va fi să o scriu, o voi scrie, nu o am în buzunar acum la 25 de ani, cum nici voi nu ați avut-o când aveați vârsta mea. Dar nici nu reproșați generației mele că toate merg prost în țara asta din cauza noastră. Noi încercăm să facem ceva, voi nu ne lăsați. Vă e frică să nu fiți „aruncați la gunoi” de cei tineri. Dar asta o faceți singuri.

Loading

Bogdan Federeac
contact@fede.ro
M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie. Acum sunt student la Ecologie și Protecția Mediului; Scriu prin reviste din 2003; Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală; În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri. În ultimii ani am început să fiu mai interesat de munți și păsări

Lasă un răspuns