Copiind tehnica Twitter de a aplica un marcaj special conturile reale (oficiale) ale unor vedete, artiști, politicieni, afaceriști etc, Facebook te ajută începând de miercuri (29 mai 2013) să recunoști care sunt paginile reale și care sunt replici. Astfel Facebook verifică autenticitatea paginilor și pe cele bune le însemnează cu o insgină (semnul ok făcut cu alb și încadrat într-un cerc albastru).

De curiozitate am vrut să fac și eu proba. Încep cu cine altcineva decât … Mark Zuckerberg. Avea semnul; Barack Obama și el, Papa Francisc nu (și sunt destule pagini, chiar dacă au puțini fani).

Papa n-are, Inna are

Continui verificările și intru pe Facebrands, să văd cele mai like-uite pagini din România. Inna, cu cei aproape 8.6 milioane de fani are marcajul special; Alexandra Stan (pe locul doi al paginilor din România, cu aproape 2.5 milioane de fani) nu are; nici formatia Akcent (2.2 milioane de fani), nici Edward Maya (1.5 milioane de fani), dar nici Smiley (1.2 milioane) sau Antonia (1.1 milioane).

Concluzia?

Să nu ne mai plângem că Inna nu e o vedetă veritabilă, este singura (deocamdată) care este recunoscută de Facebook :))

Loading

Bogdan Federeac
contact@fede.ro
M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie. Acum sunt student la Ecologie și Protecția Mediului; Scriu prin reviste din 2003; Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală; În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri. În ultimii ani am început să fiu mai interesat de munți și păsări

Lasă un răspuns