De mai mult de un an și jumătate am căpătat o mare admirație față de antreprenorii români. Nu spun că nu aveam admirația și înainte de acel moment, dar în urmă cu un an și jumătate am început să învăț și să cunosc mai bine mecanismele după care funcționează antreprenorii și afacerilor lor. Timp de vreo jumătate de an m-am și ocupat de câteva site-uri de tip business, dintre care unul îmi era mai drag tocmai pentru că lăsam în spate cifrele și scoteam în față oamenii din spatele afacerilor. Lucram cu mare drag la interviuri cu mici (uneori mai mari) întreprinzători sau la povești despre cum au reușit ei să pună pe picioare o afacere. Cred că singurul cu care nu aș fi vrut să fac un astfel de material era tocmai angajatorul meu, un antreprenor încă tânăr, dar care nu prea respecta principiile întreprinzătorilor (și în nici într-un caz angajații). În schimb am promovat de la tinerii care au deschis primul business hub din Iași, până la fermieri cu viziune sau tineri care au creat de la zero companii și care au depășit șapte zerouri la cifra de afaceri exprimată în euro. Dacă șeful meu nu mi-ai fi luat jucăria, făcând tocmai ceea ce nu se face: a lăsat site-ul de izbeliște tocmai când site-ul era tot mai vizibil, avea vizitatori și posibilitatea de a scoate banii investiți (mai mult în resursele umane, că în afară de hosting, domeniu și întreținere nu băgă niciun leu în el), probabil că nu mai plecam din acea firmă fără nicio urmă de regret. Cine știe, poate încă lucram acolo, chiar dacă am jumătate de an de când am plecat. Poate aveam destul de multe interviuri cu tinerii întreprinzători încât mă pregăteam să scot o carte de interviuri. Poate că unul dintre materialele scrise era despre cei de la www.theplot.ro. Nu se știe ce s-ar fi întâmplat. Dar mereu îți pui întrebări. Nu înseamnă că și găsim răspunsurile.
Revenind la The Plot: oamenii au pornit totul în anul 2008. Aveau la dispoziție un spațiu mic în centrul vechi al Bucureștiului. Mai aveau și două plottere și o imprimantă. Dar mai aveau multă răbdare și pricepere. Așa că după doi ani, la finalul anului 2010, existau deja două sedii în zona centrală a Bucureștiului. După încă trei ani, în 2013, ca aniversare a cinci ani de activitate, au deschis un nou sediu, în incinta Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, unde au pus pe picioare Atelierul de Printare și Machetare al Universității, atelier care vrea (și va fi) modelul de schimbare al unui sistem de învățământ rămas în urmă față de nivelul marilor universități de arhitectură din lume (a se citi că, la fel ca tot sistemul educațional românesc, am rămas în urma normalității). Și sunt câțiva oameni faini, cu un nucleu format din foști colegi de facultate care au dorit să facă ceva cu cunoștințele și ideile lor. Adică fix oamenii despre care îmi plăcea să scriu.
La un moment dat poate voi „fura” proiectul și-l voi demara singur, după chipul și ideile mele. Dacă atunci când era al altcuiva mă implicam ca și cum ar fi fost al meu, sunt sigur că va ieși ceva fain când proiectul chiar va fi al meu.
