Deja unii și-au făcut o imagine despre mine și au anumite așteptări. Zilele trecute, când am reușit să (mai) ies și eu la o bere, mă întreabă un prieten: „Măi, Fede, dar ce ai pățit, văd că ai lăsat-o mai moale cu Nichita și Iașul”. Nu e chiar așa. În primul rând nu am nimic cu nimeni. Chiar dacă deseori dau vina pe Gigi pentru tot răul ce mi se petrece în Iași, asta e doar o pretenție. Am mai spus-o și cu alte ocazii: dacă cineva își face treaba cum trebuie, nu am ce reproșa, dacă nu … așa-s de felul meu, mai cârcotaș, asta este.
Revenind. Sâmbătă dimineață, pe la ora 10.00, în capătul străzii Lăpușneanu. Aveam 5 minute libere, cât să fumez o țigară și să beau un ceai (răceala mă tot bătea la cap să iau ceai și nu cafea). Tonomatul din Corpul R al Universității „A.I.Cuza” era defect, chioșcurile de ziare închise, dau să mă îndrept spre magazinul din fostul refugiu de autobuze de pe Independenței. „Nu avem!”, asta e replica ce mi-o primesc la intrare în magazin. „Știți, nu doream decât un ceai”. „Haidi, cî aista mai mergi olecuțî. Îndatî închidim prăvălia cî Nichita vre stradî amu!”. O fac și eu pe-a prostul, că nu știu că magazinele din acea zonă dispar și o mai iscodesc cu câteva întrebări. „Ti pomini cî Nichita șî Chirica vor ca strada șî pasagiu sî li poarti numili (…)” și nu continui să reproduc ceea ce a spus femeia că mai sunt și minori care mă citesc; pot spune doar că avea treabă cu Big Bang-ul omenesc, într-o combinație cu acele cuvinte care descriu universul bisericesc.
Scorul de 60% la alegerile locale mi se pare relevent pentru importanța pe care o au comentariile post-factum despre cât de bun este sau nu un primar.
Sincer, toată situația asta mă amuză. Nu mai pot și nu mai vreau să mă complic. Un lucru e clar: proștii își merită soarta.
