UPDATE 18.10.2022: Cabana Bărcaciu s-a închis pe perioadă nedeterminată

În urmă cu 4 ani am urcat prima dată la Cabana Bărcaciu (am scris atunci „Pe munte: Cabana Bărcaciu – (aproape) Vf. Scara – auzit…ce?! și retur”); era, de fapt, prima mea drumeție prin Făgăraș și a doua drumeție montană, după cea de la Lacul Bucura din Retezat. Zâmbesc (mai degrabă, râd) de timpii de atunci, de lipsa de experiență, de echipament și de înțelegere a Muntelui. Dar acele experiențe au pus semințele care au încolțit, s-au transformat în arbori cu rădăcini puternice și cu dorința de a crește tot mai mult. În cei 4 ani s-au adunat peste 50 de drumeții montane (și tot mi se par puține), doar anul trecut străbătând peste 600 de kilometri de poteci, în peste 160 de ore (timpii de mers efectiv, fără a fi luate în considerare pauzele), acumulând o diferență de nivel de peste 35.000 metri.

Vârful Scara oglinidit într-un tău

Revenind. Au trecut doi ani până la următoare vizită, când am urcat din Poiana Neamțului la Cabana Bărcaciu, iar de acolo la Lacul Avrig (pe punct albastru și am coborât pe cruce roșie). Și am mai ajuns anul acesta la Bărcaciu pe 1 martie, la câteva zile după o ninsoare puternică și cu puțin timp înainte de starea de urgență ce ne-a ținut în casă aproape două luni.

Cabana Bărcaciu – Lacul Avrig: 16.07.2018 vs 10.07.2020

În urmă cu doi ani am hotărât să mergem spre lac pornind pe punct albastru și întorcându-se pe cruce roșie; anul acesta am făcut traseul-circuit în sens opus.

Sub vârful Scara, vedere spre Șaua Gârbovei, Vf. Boia, Vf. Ciortea, Lacul Avrig

Copacii din potecă

Primul hop anul acesta a fost imediat ce am început urcușul de la cabană: poteca încă este afectată de arborii rupți și căzuți în urma avalanșei din aprilie 2019

Poteca afectată de avalanșa din 2019

Lanțuri lipsă

Al doilea hop a venit mai târziu. Imediat ce am trecut de Șaua Gârbovei ne-am întâlnit cu doi puști. Am schimbat câteva vorbe, așa că am aflat că ei porniseră la 9.15 de la cabană (acum era aprox. ora 14.00), au urcat pe punct albastru și ne-au atras atenția că din zona de lanțuri ce urmează lipsesc tocmai lanțurile. Le-am urat drum bun și să ne revedem cu bine la cabană. Ceea ce s-a și întâmplat. Lipsa lanțurilor nu ne-a pus probleme, dar situația ar fi fost alta dacă stânca ar fi fost umedă.

Zonă expusă în drepul unui loc din care au dispărut lanțurile

Oricum, am rămas uimiți de faptul că cei doi au făcut prima parte a traseului în 5 ore. Și noi am făcut pauze dese, atât acum, cât și data trecută, dar tot ni se părea mult.

Vegetația care a înghițit poteca

Răspunsul la întrebarea „de ce au făcut 5 ore cei doi tineri?” a venit mai repede de cât ne așteptam. După ce am ajuns la lac și am făcut popasul meritat, după ce am admirat Ciortea (da, domnule vârf, va veni și vremea în care să te vizităm!) și ne-am împrietenit cu câinii de la stână (sper să nu fi fost aceiași care în urmă cu doi ani alergau o capră neagră deasupra lacului), imediat ce am pornit coborârea spre cabană am avut supriza să rătăcim puțin. Am încurcat, la un moment dat, poteca marcată cu o potecă ciobănească (sau facută de capre negre, cine știe?). Revenim pe traseu, dar nu durează mult până pierdem poteca cu totul din cauza vegetației foarte înalte. Și situația tot a continuat: poteca (și așa destul de firavă) se pierdea cu totul în vegetație. Atunci ne-am dat seama de ce cei doi tineri „au mers greu”, dar și de ce orbecăiau alți tineri pe care i-am văzut coborând de la lac când noi eram abia sub vârful Scara.

Marcajul perfect vizibil în 2018

Vegetația care a înghițit poteca în 2020

„Pe ultimul kilometru am început să aud voci”

După ce am ajuns la cabană și am schimbat câteva vorbe cu nea Petre, a ajuns și unul dintre puștii cu care ne întâlniserăm pe traseu. Destul de epuizat și ars de soare. Prietenul lui era „puțin mai în spate”. Am apucat să beau o bere, să mănânc o ciorbă, să-l ajut pe nea Petre cu tăiatul câtorva buturugi până a ajuns și prietenul lui. Tot ars de soare, abia târându-și picioarele, cu vocea scăzută i-a povetit: „Pe ultimul kilometru am început să aud voci”. M-au șocat vorbele.

Berzele ce-au dispărut în nori deasupra vârfurilor

Un lucru interesant: când am ajuns pe platoul Scărișoarei am făcut o pauză de un sandviș, o ciocolată, câteva poze. Când să ne ridicăm să pornim îi spun Ritei: „Ce corbi mari”, la care Rita îmi replică: „Sunt berze, Bogdan, berze la altitudinea asta!”. A urmat un spectacol rar: berzele urcau tot mai sus, intrând și ieșind din nori, fiind mult deasupra Vf. Scara (2308 m) când le-am pierdut de tot în nori.

Și anul acesta s-au adunat rapid nori deasupra vârfurilor Ciortea și s-au extins treptat pe tot cerul, dar ne-a scăpat de o ploaie care, acum doi ani, ne-a udat până la piele (la cabană am ajuns atunci uscați pentru că după ploaie a început să bată vântul puternic).

În loc de concluzie

Aveți mare grijă când porniți la drum și încercați să aflați cât mai multe informații posibile despre starea traseului. Vorbind cu nea Petre, cabanierul de la Bărcaciu, îmi spune: „Dar crezi că, dacă le zic ceva, mă ascultă?”. Munții sunt plini de cruci, să încercăm să nu contribuim la numărul lor.

Profilul circuitului

PS: Uitam să precizez durata traseului. Timpii de pe indicatoare ar spune puțin peste 9 ore (2.20 de la Poaiana Neamțului la Cabana Bărcaciu, 3 ore de la Bărcaciu la Lacul Avrig, 2 ore de la L. Avrig la C. Bărcaciu, 1.45 de la C. Bărcaciu la P. Neamțului). În 2018 am făcut 11 ore, zilele trecute 14 ore. În acești timpi intră și pauzele de masă, de poze, de povești. La fel: intră oboseala, canicula, pierdutul potecilor.

Pe coborâre, întorcând privirea spre Șaua Gârbovei

Prieten de nedespărțit din drumețiile prin Munții Făgărașului trebuie să vă fie Harta de drumeție a Munților Făgăraș

Nu uitați: pe munte vremea se schimbă foarte repede, am avut ture ratate din cauza bătăturilor sau pentru că ne-am udat (pentru că gecile nu erau impermeabile). Sunt multe greșeli pe care le puteți face și care duc la depărtarea de ceea ce contează: plăcerea de a merge pe munte. De aceea contează cum vă echipați, de la șosetetricou tehnicpantaloni, la polar, foițăghete sau bețe de trekking.

Loading

Bogdan Federeac
contact@fede.ro
M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie. Acum sunt student la Ecologie și Protecția Mediului; Scriu prin reviste din 2003; Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală; În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri. În ultimii ani am început să fiu mai interesat de munți și păsări

Lasă un răspuns