Pescărașul albastru (Alcedo atthis), cunoscut în Delta Dunării ca Ivan Pescar, este, alături de prigorie, una dintre cele mai frumoase specii de păsări pe care le poți întâlni în România. Spatele și creștetul sunt colorate albastru de diferite nuanțe (în funcție de cum cad razele de soare poate duce înspre verde), iar pieptul este brun roșiatic. Corpul pescărașului albastru pare scund și îndesat, cu coada scurtă, iar ciocul este luuuung. Văzut în tufișuri sau pe crengi, deasupra apelor, pregătit de pescuit, pare o ghiulea gata de lansare.
Numele
Alcedo – Alcycon: în mitologia greacă Alcycon, fiica lui Eolus, a fost transformată în pescăraș albastru de către zei după naufragiul în care a murit soțului ei.
Vara aceasta am avut o mare surpriză să dau de o colonie de prigorii (după cum spuneam, prin colorit, alături de pescărașul albastru, una dintre cele mai frumoase specii de păsări de la noi) în Sibiu, la nici jumătate de oră de mers pe jos de la mall-ul din centrul orașului, practic într-o zonă de case (și livezi). De fiecare dată când m-am dus să le fotografiez, prigoriile au fost timide, iar imaginile neclare. Nu mă așteptam ca la scurt timp după migrația prigoriilor, oarecum în apropiere de acel loc, să dau de pescăraș.
Pescărașul din mijlocul Sibiului
Erau ultimile zile din august și-mi ajutam niște prieteni cu munca de teren pentru o lucrare de licență (herpetofauna Sibiului: observarea și catalogarea speciilor de reptile și amfibieni din Sibiu și localitățile învecinate). Eram pe malul Cibinului: în stânga noastră livezi, în dreapta o șosea destul de circulată. La un moment dat se aude un plescăit: am crezut că o broască a sărit în apă, dar s-a auzit și un sunet ascuțit „ții!”, apoi o umbră albastră a traversat apa în lung. Nu durează câteva minute, aud iar „ții”-itul, îndrept obiectivul aparatului foto și suprind atât:
Era pescărașul albastru! Soarele deja se pregătea să apună, așa că spectacolul pescărașului se încheia (ori doar ochiul meu nu era pregătit să-l urmărească). A doua zi, m-am trezit la răsăritul soarelui și am ieșit să-l caut. Nu a durat mult timp până „țipătul” l-a dat de gol. Seara vorbesc cu un prieten pasionat de wildlife și-i spun de pescăraș. A rămas puțin uimit că l-am zărit pe Cibin, în oraș, pentru că apa e destul de murdară, iar pescărașul albastru stă pe lângă apele limpezi, unde poate vedea peștii pe care-i vânează.
Poți afla mai multe despre păsări din „Ghid pentru identificarea păsărilor. Europa și zona mediteraneană” tradus în limba română de Societatea Ornitologică Română
O săptămână după acea zi m-am tot gândit că e în pasaj – migrație internă – și că trebuie să aștept până la primăvară pentru a-l revedea. Dar surprizele au continuat: era acolo și după o săptămână, ba chiar și după două. Abia la capătul celor două săptămâni am reușit să prind câteva imagini mai bune. Și, cine știe, poate-l voi găsi tot acolo și în perioada ce urmează, chiar dacă toamna a început să-și intre în drepturi.
La cât de spectaculos este pescărașul albastru nu e de mirare că Societatea Ornitologică Româna îl are ca simbol încă de la înființare (din 1990) sau că ediția în limba română a Ghidului Philip’s pentru identificarea păsărilor îl are pe copertă.
La final vă recomand două cărți care vă ajută să recunoșteți păsările și să aflați mai multe despre ele: Prietenii păsărilor și Determinator de plante și animale
Imagini surprinse cu Nikon D3500 + AF-S Nikkor 55-300 mm
superb