În gimnaziu aflasem că „Gramatica-i cumplit meşteşug de tâmpenii, Doamne fereşte!” Cel puţin aşa îmi cita un prieten din Amintiri … de Ion Creangă. Ăsta era pretextul pe care îl folosea pentru a se scuza de greşelile gramaticale. „Dacă lui Ion Creangă nu i-a plăcut gramatică, mie de ce mi-ar plăcea?”, se întreba prietenul meu. Numai că lucrurile nu stăteau chiar aşa. În partea a III-a din Amintiri din copilărie, nu gramatica este „cumplit meşteşug de tâmpenie”, ci o scenă, o situaţie povestită de Creangă.
Revenind la gramatică şi la Amintirile” lui Ion Creangă: „Cum ajungem la câmp, Trăsnea se tologește pe-un hat și începe la gramatică, din capăt, întrebarea și răspunsul întâi: Întrebare: Ce este gramatica română? Răspuns: Gramatica română este cartea ce ne învață a vorbi și a scrie o limbă corect. Iar în altă ediție: Gramatica este o învățătură ce ne arată modul de a vorbi și de a scrie bine într-o limbă”.
Acum, că ne-am împrospătat memoria şi gândul ni s-a dus către gramatică şi normele ei (dar şi pentru că ne-am făcut răi şi suntem cârcotaşi): ce caută virgula între subiect şi predicat? Nu e prima dată (şi cu siguranţă nici ultima) când regiile de emisie ale televiziunilor scapă virugla între subiect şi predicat. Ciudat lucru cu virgula asta: apare când nu trebuie şi nici vorbă să dai de ea atunci când ar trebui să fie la locul ei.
