Eugène Ionesco, Prezent trecut, trecut prezent, Humanitas, 2018
O carte reeditată după 25 de ani. Evocările fragmentate și comentariile despre situația geopolitică fac din „Prezent trecut, trecut prezent” un volum care se citește ca un roman. Aproape în fiecare din cele 200 de pagini regăsim obsesia Franței, obsesie care se încheie, la fel ca aceste pseudomemorii, cu emigrarea: „Miracolul s-a produs. Cel puțin pentru mine. Prietenii din diferite ministere mi-au procurat un pașaport bun, cu vize în regulă. Mâine iau trenul. Împreună cu soția mea. Sunt ca un evadat care fuge în uniforma gardianului. Miercuri voi fi în Franța, la Lyon.”
Horia-Roman Patapievici, Două eseuri despre Paradis și o încheiere, Humanitas, 2018
Modernitatea s-a născut prin secularizarea paradisului. Conștiința modernă a lumii noastre și conștiința ei istorică au apărut în momentul în care paradisurile deja dispăruseră. Paradisul a încetat să mai aibă un nume în cultura europeană, deși splendoarea ființei, manifestată prin faptul de a fi viu, a fost și este conținutul vieților noastre. Horia-Roman Patapievici, ajuns la șaizeci de ani (la bătrânețe, în alte epoci, afară de a noastră, după cum mărturisește), încearcă să descopere paradisul, iar prima acțiune este aceea de a-i da un nume, iar a-l numi înseamnă a-l identifica.
François-Henri Désérable, Un anume domn Piekielny, Humanitas Fiction, 2018
Ca un eveniment plăcut, și nu o coincidență, în colecția Raftul Denisei a editurii Humanitas Fiction au apărut în această toamnă, printre alte cărți, romanele „Promisiunea zorilor” de Romain Gary și „Un anume domn Piekielny” de François-Henri Désérable. De ce un eveniment plăcut? Pentru că în romanul „Un anume domn Piekielny” se anchetează viața domnului Piekielny, personaj în romanul „Promisiunea zorilor”. Prin viața acestuia, François-Henri Désérable încearcă să dea răspunsul la întrebarea „La ce servește literatura?”.
Articol apărut în Zile și nopți, 9-22 noiembrie 2018
