Biserica fortificată din Biertan este una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din județul Sibiu, deși deseori este doar un refugiu pentru cei care merg de la Sibiu la Sighișoara. Ansamblul de la Biertan este considerat una dintre cele mai impunătoare și bine fortificate cetăți țărănești din Transilvania.

Biertan este atestată ca localitate în anul 1283, iar în anul 1397 ca cetate.

Biertan este cunoscut atât pentru biserica fortificată din localitate, cât și pentru una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din perioada migrațiilor.

Donariul de la Biertan

Una dintre cele mai importante dovezi ale continuității în spațiul carpato-danubiano-pontic este donariul de la Biertan. Obiectul realizat din bronz a fost descoperit în anul 1775 de către niște copii, la tulpina unui stejar, la 5 kilometri sud de satul Biertan, în locul numit la „Chinedru”. A ajuns întâi în colecția Brukenthal din Avrig, apoi în cea a Muzeului Brukenthal din Sibiu, iar acum face parte din colecția Muzeului Național de Istorie a României. Donariul a ajuns în posesia baronului Samuel von Brukenthal la 7 martie 1779 când l-a primit cadou de la primarul Mediașului Michael von Heydendorf cel Bătrân. În scrisoarea ce însoțea donariul Michael von Heydendorf cel Bătrân scia că obiectul a fost găsit cu patru ani în urmă, la o oră de mers de Biertan spre hotarul Copşei, într-o vale adâncă şi sălbatică, sub un stejar foarte bătrân răsturnat de furtună, lângă un izvor cu apă foarte bună, locul fiind numit şi „Moor” beim Brunnen („Mlaştina” de la Fântână). Locul a putut fi identificat la sud de comună, în hotarul numit şi La Chinedru.  (Repertoriul Arheologic al Județului Sibiu)

Donariul este format dintr-o tăbliţă dreptunghiulară (cadru), din bronz turnat, de forma unei tabula ansata; lungimea este de 32,5 cm., lăţimea de 12,6-13,2 cm şi grosimea de 0.4 cm. În interiorul cadrului, spaţiul a fost împărţit în trei părţi egale, longitudinale, de două bare paralele. Pe bare şi pe rama de jos a tăbliţei se află o inscripţie latină, din litere ajurate (tăiate în grosimea bronzului tabliţei), aşezate pe trei rânduri: EGO ZENO/ VIUS VOT/ UM POSUI, adică EU ZENOVIE AM PUS OFRANDA (făgăduinţă, danie). *

Donariul de la Biertan nu este considerat doar o dovadă a persistenței populației daco-romane după retragerea aureliană, ci și vechimea creștinismului daco-roman.

Odată cu tăblița și discul au mai fost descoperite o cană și o farfurie, tot din bronz, prost conservate și astăzi pierdute.**

Tot din Repertoriul Arheologic al Județului Sibiu aflăm că istoricul Kurt Horedt (specialist în preistorie și istorie veche), cel care a regăsit donariul în colecțiile Muzeului Brukenthal, este de părere că Donariul ar fi făcut parte din dotarea unei capele din lemn a unui sihastru retras în valea adâncă a Copșei încă în perioada persecuțiilor creștinilor, sihăstrie care s-ar fi aflat în apropierea izvorului menționat din pădurea Chinedrului, izvor ce ar fi putut alimenta un baptisteriu necesar botezului paleocreștin. Deși este teoria acceptată de aproape toți istoricii, nu este și singura teorie legată de proveniența Donariului de la Biertan. Unii istorici consideră Donariul ca fiind o pradă a goților așezați în Transilvania, nicidecum o dovadă a vechimii creștinismului de pe aceste meleaguri.

Biserica fortificată

Dacă Biertan a fost atestată ca cetate în anul 1397, biserica a fost atestată documentar într-o indulgență papală din anul 1402. Biserica purta hramul Sf. Maria.

Cetatea (Burgul) înconjurată astăzi cu ziduri de piatră legată cu mortar și cu un val de pământ în exterior a fost datată pe baza ceramicii descoperite ca fiind ridicată la sfârșitul secolului XIII – începutul secolului al XIV-lea.

Din bazilica gotică atestată în anul 1402 nu s-au mai păstrat decât două chei de boltă și fragmente de nervuri de boltă, construcția suferind numeroase modificări la sfârșitul anilor 1400 și începutul anilor 1500. Documentele istorice consemnează numeroase lucrări de reparație a bisericii în anii 1687, 1702, 1703 (după ce ansamblul a fost cucerit și prădat de curuți), 1741, 1753 și 1802 (în urma unui cutremur puternic). Biserica a mai trecut prin modificări importante la începutul anilor 1800, iar în anii 1938-1943 și 1980-1991 a fost restaurată.

În cadrul ansamblului fortificat a funcționat și o școală după cum menționează un document din anul 1502.

Ansamblul păstrează trei clopote medievale. Clopotul mare ce datează de la începutul secolului XV este inscripționat cu minuscule gotice („o rex glorie veni cum pace), clopotul mijlociu ce datează din secolul XIV este inscripționat cu majuscule gotice („O REX GLORIE VENI CUM PACE”) și clopotul mic, din secolul XIV, ce are inscripționat anul („Anno dno MCCXXXVIIII”).Un al patrulea clopot, ce data din secolul XIV, a fost rechiziționat în timpul Primului Război Mondial. Și clopotul ceasului ce bate ora poartă o inscripție („Jesus in aeternis rex judeorum 1508”).

Metode de educare și consolidare a comunității

Din categoria „Știați că…” amintesc bolovanul din capătul de sus al scării, lângă biserică, pe care, duminica erau așezați cei care făceau rele în cursul săptămânii, spre a fi văzuți de întreaga comunitate. Aceasta nu era singura metoda de a integra și educa oamenii în cadrul comunității.  Una dintre cele mai cunoscute legende locale este despre „carcera” amenajată în bastionul estic al ansamblului. În acest turn erau închise cuplurile care doreau să divorțeze. Astfel, pentru o perioadă de timp, erau închiși doar ei într-o încăpere de mici dimensiune, având o masă mică și un singur pat, o singură farfurie, un singur tacâm și o singură cană pentru apă. Se spune că în tradiția de peste 300 de ani a „carcerei” celor ce doreau să divorțeze un singur cuplu a și divorțat.

Ansamblul mai este cunoscut și pentru ușa sacristiei ce dispune de un sistem de 19 încuietori acționate concomitent de o singură cheie. Ușa și sistemul de închidere au fost realizate în anul 1515 și au fost premiate la o expoziție de la Paris în anul 1910.

Merită menționat și altarul poliptic realizat între anii 1483-1513, cel mai mare din țară cu cele 28 de panouri pictate.

Din anul 1993 ansamblul bisericii fortificate din Biertan face parte din patrimoniul UNESCO.

*Donariul de la Biertan: exponatul lunii la MNIR, Historia.ro

**Inscripții grecești și latine din sec. IV-XII din Transilvania – Biertan (jud. Sibiu), Dervent.ro

Vă recomandăm:

• Documentarul „Biserici fortificate ale sașilor din Transilvania” produs de Noi Media Film (cu subtitrare în română, engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană). Click pentru a-l comanda.

• Abumul „Transilvania” de Florin Andreescu: Acest album de lux oferă o perspectivă completă asupra regiunii Transilvaniei, neignorând niciuna dintre faţetele sale. Identificată cel mai adesea cu burgurile clădite după model german şi bisericile fortificate, Transilvania înseamnă mai mult decât atât. Descoperiţi celelalte atracţii ale sale în acest album inedit! Click pentru a-l comanda

• „Istoria Transilvaniei” de Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan: „Toleranţa” transilvană a însemnat, în funcţie de realitate, dar şi de interpretarea fiecăruia, acceptare şi respingere în acelaşi timp, primire şi excludere, egalizare şi segregare, dând societăţii o formă şi o funcţionare sui generis. Cartea aceasta îşi propune să arate cum s-a putut produce acest lucru de-a lungul timpului, care au fost priorităţile şi cum au evoluat lucrurile deopotrivă în context local, regional, naţional şi european. Click pentru a o comanda

• „Transilvania. Un patrimoniu în căutarea moștenitorilor săi” de Sergiu Nistor