Unul dintre evenimentele de anul trecut la care m-am simțit cel mai bine a fost o ediție a Cafenelei literare organizate de Asociația Studenților Francofoni din Iași (ASFI) la care am fost invitat și despre care am și scris atunci.

Proiectul celor de la ASFI continuă, astfel că săptămâna aceasta are loc a doua ediție pe 2015 a Cafenelei literare.

A doua cafenea literară răspândește noi ecouri

Proiectul Echos Francophones, organizat de Asociația Studenților Francofoni din Iași (ASFI), continuă cu a doua Cafenea Literară, care va avea loc pe 2 aprilie, în Librarium Palas, la ora 18.00. Discuțiile din jurul celor patru teme ale concursului: Frontiere, Rupturi, Chipurile şi Întoarcerea vor fi reluate de scriitorii Paul Gorban, Șerban Axinte și Andrei Alecsa.

Dezbateri literare și momente artistice vor contura o seară plină de inspirație, ca îndemn la creație și participare la concursul literarar din cadrul proiectului.

Competiția va avea un caracter bilingv, fiind divizată în trei secțiuni: Poezie în limba română, Poezie în limba franceză și Proză scurtă în limba română. Înscrierile se desfăşoară în perioada 5 martie-15 aprilie, fiecare participant având dreptul de a trimite o singură creaţie la fiecare dintre secţiuni, pe adresa de email echos.franos.cophones10@gmail.com. Temele din acest an sunt orientative, inspiraţia creatoare primând. Jurizarea se va realiza între 16 şi 23 aprilie, iar câştigătorii vor fi invitaţi la Gala proiectului, pentru a fi răsplătiţi cu premii atractive.

Despre regulament şi alte detalii privind acest proiect, puteţi afla de pe site-ul www.asfi.ro sau de pe pagina de Facebook a concursului Echos francophones.

Declarația Simonei Pădurariu, coordonator al proiectului:

“Încă de la început, acest proiect a reprezentat o reală provocare, deoarece am avut trei obiective precise: calitate, esență, inspirație. “Echos francophones” chiar se definește prin ecouri! Prima Cafenea literară a confirmat acest lucru, prin cei doi invitați, Matei Hutopilă și Ștefan Ivas, care au transformat o discuție literară în momente pe care le poți analiza la nesfârșit și din care poți extrage nenumărate idei. Aceasta este esența proiectului: oameni inspirați și literatură de calitate! Din această primă experiență, aș putea adresa nu doar o invitație în Librarium Palas, ci un îndemn la cunoaștere, literatură și inspirație, alături de trei scriitori interesanți: Paul Gorban, Șerban Axinte și Andrei Alecsa. De asemenea, acest îndemn rămâne valabil și pentru înscrierea la concursul nostru.”

cafeneaua literara editia a doua 2015

Loading

Bogdan Federeac
contact@fede.ro
M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie. Acum sunt student la Ecologie și Protecția Mediului; Scriu prin reviste din 2003; Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală; În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri. În ultimii ani am început să fiu mai interesat de munți și păsări

Lasă un răspuns