În ultimele zile societatea românească s-a divizat în două tabere vocale și altele mai puțin vocale. Din categoria taberelor vocale fac parte cei care aplaudă legea care interzice fumatul în spațiile publice închise pe de-o parte și cei care susțin că legea este discriminatorie. Din celelalte categorii, mai puțin vocale, fac parte nefumătorii care nu au nimic de comentat și fumătorii care tac și fumează mai departe. Fac parte din această categorie, a celor care tac și fumează (cel puțin deocamdată) mai departe. Și-mi amintesc de un episod petrecut în urmă cu o lună, când Marin Mălaicu-Hondrari și-a lansat cel mai recent roman al său, „Războiul Mondial al Fumătorilor” la Sibiu. Lansarea a avut loc într-un cadru restrâns, iar discuția a început tocmai cu proiectul de lege ce era dezbătut asiduu și în acele zile și cu citirea textului de pe ultima copertă: „Nu e un roman de dragoste. Nu e despre orfanii cu părinți. Nu e istoria unei prietenii. Nu e despre Loja Mondială a Fumătorilor. Nu e o distopie politică. Nu e despre escapade tabagice. Este despre toate acestea la un loc. O poveste pentru fiecare dintre noi: YOU WILL NEVER SMOKE ALONE.” Pentru că acesta este un mare atu al fumatului: unește oameni.
În războiul fumătorilor există alternative?
Tutunul, de când a fost descoperit de către europenii ce au trecut Atlanticul și până în zilele noastre, a trecut prin etape descrescătoare: de la statul de viciu de lux, la medicament, până la a fi considerat drog. Dacă în urmă cu un secol medicii recomandau tutunul pentru diverse afecțiuni (în special mestecarea lui), astăzi medicii încearcă să convingă fumătorii să se lase din cauza afecțiunilor cauzate. Cel puțin în ultima sută de ani, fumatul a avut o constantă, aceea de a fi considerat tabiet. Omul, inventiv din fire, a găsit și calea de mijloc pentru că, nu-i așa, când masele se bucură de ceva, acel ceva nu este în regulă și trebuie reglementat sau interzis (vezi și scandalurile din ultimii ani în legătură cu junk food sau băuturile carbogazoase). În ultimii ani a apărut și o soluție care să păstreze tabietul, dar care să reducă riscul fumatului: țigara electronică.
Dacă există o asemănare între țigară cu tutun și țigara electronică, înseamnă că vorbim despre tabiet. Când un tip de țigări a fost considerat nociv, a apărut un nou tip, care să te lase să ai viciul, dar care nu îți afectează sănătatea (și nici buzunarul). Țigara electronică a prins bine la tineri și prea puțin la persoanele trecute de o anumită vârstă pentru că persoanele tinere sunt cele deschise la nou, dar și cele care se gândesc la viitor.
Se spune că țigara electronică a fost inventată în 2003 de un farmacist chinez căruia i-a murit tatăl din cauza cancerului pulmonar. În mai puțin de un an a pătruns și pe piața din Europa. Într-un deceniu de existență s-a dovedit a fi atât un suplinitor al țigărilor obișnuite, cât și o metodă de a renunța la fumat (există puține studii pe această temă, iar unul dintre ele indică faptul că 9 din 10 oameni care încearcă țigara electronică renunță la fumat).
Să fie țigara electronică cea care câștigă războiul dintre fumători și autorități? Până la proba contrarie așa se pare.
