Impresii din oraşul câinilor fără stăpâni (la Iaşi nu s-a răsturnat căruţa cu bani, s-a răsturnat căruţa cu proşti)

Când am absolvit liceul nu concepeam să îmi încep viaţa de student în alt oraş afară de Iaşi; era vorba despre „Oraşul celor şapte coline”, „Oraşul marilor iubiri”, „Capitala culturală a ţării”, „Oraşul primei universităţi din ţară”, un oraş pe care îl cunoşteam de ani de zile şi care îmi plăcea. Şi mi-a plăcut, cu părţile bune, cu cele rele, un fel de marea dragoste a tinereţii. După ce am terminat studiile  de licenţă nu concepeam să continui studiile în alt oraş, nu puteam să îmi părăsesc dragostea.

Între timp s-a produs o ruptură: Iaşul nu mai este „Oraşul marilor iubiri”, prima Universitate din ţară şi-a pierdut din strălucirea de altă dată, cultura nu mai este un motiv de mândrie, iar edilii, dragii de ei, parcă sunt veniţi din de pe altă planetă. Transportul public nu este nici măcar la mâna a doua, şantiere interminabile au fost finalizate doar din ambiţia unui primar care a scos toţi aşii din mână pentru a mai câştiga un mandat, locuri de muncă sunt cu duiumul, dar sunt prost remunerate pentru că sunt mulţi studenţi ce acceptă să lucreze mult pe bani puţini doar pentru a putea ieşi în weekend la o bere, chiriile au preţuri nesimţite pentru condiţii care nu te vor face să te simţi „ca la mama acasă”… şi lista ar putea continua, dar mă opresc la un singur aspect. În această perioadă îţi vine să crezi că la Iaşi s-a răsturnat căruţa cu bani: şantierei peste şantiere, străzi în lucru, linii de tramvai înlocuite, pasaje subterane şi supraterane, o echipă de fotbal promovată în prima ligă. Dar când deschizi ochii, observi că totul este făcut la mântuială şi că la Iaşi nu s-a răsturnat căruţa cu bani, ci căruţa cu proşti. Promovarea CSMS Iaşi în prima ligă s-a dovedit a fi doar o mişcare de marketing menită să aducă votanţi în plus unui primar, şantierele se extind şi sufocă Iaşul, dar lucrările merg în ritm de melc, trotuarele se surpă, pavelele se crapă, azi se pavează un trotuar, mâine se sparge pentru că au uitat să lege nu-ştiu-ce-utilităţi între ele, străzi asfaltate în urmă cu doi ani sunt decapate şi reasfaltate, gropile sunt nesemnalizate, muncitorii se fac că lucrează – firmele se fac că-i plătesc. Ceva e putred şi dezolant în oraşul ăsta, ceva ce îţi taie pofta de viaţă şi îţi îngroapă zâmbetul în grimase. Politicienii se ceartă între ei, iar Iaşul se ramoleşte. E ca un bunic: ştii că e bătrân şi bolnav, ţi-e drag, dar mai ştii că în curând se stinge. Şi eşti resemnat.