Mi-am dorit de cativa ani buni sa fac un tur al manastirilor din nordul Moldovei dar, nu stiu cum, pana anul asta parca dorintele mi-au fost in complet dezacord cu putintele.
Am tot amanat si socotit, ba nu aveam concediu, ba nu aveam cu cine, ba nu aveam bani , asa ca, abia acum, intr-un tarziu, visul mi s-a implinit. Pentru ca in cele din urma am reusit sa am si banii necesari , am purces catre vizitarea manastirilor din nord.
Pentru cei care nu stiu, Moldova noastra are o salba de manastiri dintre cele mai frumoase si mai vechi din tara, adevarate bijuterii arhitectonice, dar si lacasuri de cult de o vechime considerabila.
E impresionant sa stii ca acum, la sute de ani, calci pe acelasi locuri pe care altadata au calcat domnitori, conducatori de osti, personalitati ale unor vremuri de mult apuse. Sentimentul de respect, asociat cu oarece teama, fireasca in fata unor valori nesterse de timp sau de oameni, te insoteste pretutindeni,. Parca nici nu respiri, parca ti-e teama sa pasesti, parca esti intr-o alta dimensiune, straina, dar totusi a acestor locuri. Istoria noastra atat de controversata ne vorbeste si prin manastirile ei.
Am vizitat pe rand cele mai importante lacasuri de cult si peste tot multimi de oameni se inghesuie sa vada, sa imortalizeze, sa se roage, sa devina, chiar si pentru cateva minute, parte a unor vremuri trecute. Peste tot e agitatie, vanzoleala, toata lumea da acatisete, se inchina la moaste, sta la cozi la icoane facatoare de minuni. Practic, nu ai o clipa de liniste iar reculegerea e doar un deziderat greu de atins. E greu sa te conectezi la divinitate cand in jurul tau e forfota. Si, cu toate astea, puhoiul de oameni curge continuu, mereu acelasi si parca mereu altul, peste locuri care nu s au schimbat de sute de ani.
Linistea manastirilor te cuprinde imediat ce le calci pragul. Ziduri mari, de piatra grea, peste care timpul a trecut fara urme, inconjoara lacasurile sfinte ca o haina protectoare impotriva strainilor. Porti mari de lemn vechi, lucrat manual, cu incuietori grele si drugi nerosi de timp, strajuiesc si opresc atunci cand trebuie trecerea. Dar o data intrat, descoperi curtile invadate de flori care in manastire cresc ca nicaieri altundeva, de arbori din vremuri vechi printre care chiliile se itesc timid pentru ca locurile de odihna a slujitorilor Domnului trebuie sa fie ascunse privirii. Din cerdacuri grele de flori ne privesc ferestre mici in spatele carora rugaciunea infloreste. La fel, de sute si sute ani.
Un lucru insa m-a mirat in toate manastirile vizitate. Peste tot, ca un semn de grija fata de vizitatori, grupurile sanitare sunt noi, refacute, si mai curate ca altadata. Peste tot obiecte sanitare noi, marci romanesti, decoreaza frumos spatiile cu designul lor modern. Cel mai des am intalnit totusi investitii modeste, nu extravagante.
Gurile rele spun ca si manastirile se supun legilor economice si ca au devenit pe alocuri centre comerciale, dar spiritul acestor locuri prevaleaza pentru aceia care vin cu gandul de a se ruga.
