Mi-amintesc când Traian Băsescu răspundea celor ce se plângeau de salariile mici din învățământ cu „să-și mai ia un job”. Numai că mai toți profesorii sunt oameni care lucrează în mai multe locuri. Uneori legal, alteori nu. Să zicem că după terminarea facultății aș fi intrat în învățământ. Salariul ar fi fost mic. Aș fi încercat să dau niște meditații. Fiind la început de profesorat nimeni nu mi-ar fi dat mai mult de 40 RON/ședință. Probabil aș fi scris și pentru câteva reviste, eventual mai luam unul-două premii literare. Mai făceam niște bani pe lângă salariu, dar făceam asta în afara serviciului, așa că viața mea socială ar avea tendința să nu existe. Și m-aș fi trezit, cum s-au trezit unii (fix în luna în care Ponta a anunțat că ANAF șterge datoriile celor care au avut venituri din activități independente, drepturi de autor etc) cu poprire pe contul de salarii (pentru că mașină n-am, casă n-am, nu am nici măcar acte pe pisici). Iar cei de la ANAF mi-ar spune: noi suntem doar executanți, aveți contribuțiile la sănătate neplătite. Ca să ridicăm poprirea trebuie să mergeți la casierie și să achitați. Măi oameni buni, oameni nebuni! Cu ce dracu să vă plătesc datoriile dacă eu nu îmi pot accesa salariul, sursa mea de venit? Dar uite că nu m-am făcut profesor și nu am pățit asta. Dar fostele colege au pățit-o. Pentru că Ponta le-a iertat, dar ANAF nu a uitat.
