În afară de faptul că mă bucur că nu de fiecare dată când ies de la muncă este întuneric, primăvara chiar reînvie totul. Orașul s-a transformat într-un furnicar, oamenii profită de vreme și ies la plimbări. Dacă pe timpul iernii cam toată acțiunea s-a mutat în localuri, plimbările pe pietonal și prin parc au reapărut. Și asta doar la câteva semne timide ale primăverii. Câțiva antreprenori entuziasmați au și redeschis terasele și bineînțeles că au avut succes. Și urșii se satură de câteva luni de hibernare și când se trezesc vor mișcare, vor altceva. La fel și oamenii.
Seara, când ies de la muncă, au început să fie pline străzile și pistele de bicicliști, aleile din parc sunt, pe timpul zilei, pline de părinți care își plimbă copiii în căruț, pe cei puțin mai mari îi plimbă în noi modele de tricicleta, copiii care se descurcă singuri au scos trotinetele la înaintare sau plăcile de skateboard.
Puțină mișcare nu strică
Este ceva normal să existe oameni care preferă să facă puțină mișcare, mai ales că puțină mișcare nu a stricat niciodată. Și nu este nimic neobișnuit să vezi oamenii mergând sau întorcându-se de la muncă pe bicicletă, dar un profesor de la cel mai bun colegiu din oraș reușește în fiecare an să atragă atenția oamenilor și simpatia elevilor. Asta pentru că el merge la școală și se întoarce cu …trotineta.
Chiar și R, care este o împătimită a mersului cu mașina (deci a sedentarismului) a propus un buget de achiziții pentru această primăvară. Cât mai repede trebuie să găsim și să cumpărăm două biciclete. Nu știu cât o va ține acest entuziasm, mai ales că pentru ea va fi o adevărată aventură: nu știe să meargă pe bicicletă, dar vrea să învețe. Nici eu nu fac parte din oamenii care au mers pe bicicletă de mici copii. Cât eram mic, la scurt timp după ce am învățat să merg pe bicicletă, am avut un mic accident care m-a speriat foarte tare și care m-a împiedicat să mai urc pe bicicletă. Au trebuit să treacă mulți ani până să îmi revină curajul. Iar asta s-a întâmplat cu două luni înainte să împlinesc 18 ani, când eram la un baschet cu prietenii și, într-o pauză, m-am urcat pe bicicleta unui prieten și am început să pedalez. La patru zile după acest episod am făcut cu prietenii un traseu de anduranță de aproape 40 de kilometri. Asta da performanță, una care mi-a lăsat numeroase amintiri încă vii.
Vreau să reîncep să fac nebunii frumoase și aștept ca timpul să fie de partea noastră, să o învăț și pe R să meargă pe bicicleta ca împreună să putem face plimbări și drumeții.
