Săptămâna aceasta a apărut un nou număr din revista Hyperion, nr.10-12/ 2013. La paginile 3-6 găsiți un dialog între mine și Lucian Vasiliu, poet care în luna ianuarie împlinește 60 de ani. Am vorbit cu el despre debut, cărți și modele preferate, condiția scriitorului, proiecte de viitor, prietenii literare, dar și despre chestiuni ce țin de generații și curente literare.
Pe site-ul stiri.botosani.ro, partener al revistei Hyperion, apare și o recomandare:
Recomandăm, de asemenea, savurosul interviu cu poetul ieșean Lucian Vasiliu, consemnat de Bogdan Federeac sub titlul „Stau de vorbă, deseori, cu mâţele lui Ion Creangă…”.
Extragem, având în vedere ziua de 13 decembrie (se împlinesc anul acesta 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Nichita Stănescu), un scurt fragment care dezvăluie o amintire ce ar trebui să rămână în cartea de suflet a Botoșanilor:
Marturiseste Lucian Vasiliu: „…Eram în clasa a X-a (1970) când tatăl meu m-a dus la prima întâlnire cu scriitori. Se întâmpla în Bârlad, la librăria Alexandru Vlahuţă“ (azi dispărută, ca multe alte temple ale cărţilor). Era o perioadă de entuziasm, de deschidere europeană, de relaxare… socialistă! În marea înghesuială dintre rafturile librăriei, i-am reţinut pe Constantin Chiriţă (bârlădean la origine, autorul „Cireşarilor”, pe atunci un om jovial, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România), pe fascinantul şi junele poet năstruşnic Nichita Stănescu (foarte bun prieten cu bârlădeanul nostru… cireşar), precum şi pe câţiva scriitori de la minunata revistă băcăuană „Ateneu” (George Bălăiţă, Radu Cârneci, Sergiu Adam, Ovidiu Genaru ş.a.). Pe vremea aceea, la 15-16 ani, nu mă gândeam să scriu (la 17 ani, după ce mi-am pierdut tatăl, m-a cuprins febra condeiului şi a reflecţiei!)… Atunci mi-a cumpărat tatăl meu volumul „Alfa”, semnat de impresionantul Nichita Stănescu (antologie 1957-1967, apărută la Editura Tineretului). O am şi acum la loc de onoare în biblioteca fiului meu, Cezar-Ştefan… Mai târziu, în anii 1980-1981, am avut ocazia să mă aflu de două ori oaspete în garsoniera din Piaţa Amzei a poetului Nichita Stănescu. Cred că la sugestia Elenei Ştefoi am mers la autorul „Necuvintelor”, pentru a-i oferi volumul meu de debut „Mona-Monada”. În cele două runde de vizită am fost împreună cu prieteni entuziaşti precum Matei Vişniec, Florin Iaru, Eugen Suciu… La plecarea mea (pregătit pentru Gara de Nord), Nichita Stănescu m-a îmbrăţişat tandru şi mi-a zis: ” – Bătrâne, să nu uiţi ce te-am rugat! Să le spui moldovenilor diriguitori, din partea mea, să organizeze un pelerinaj, pe jos, cu tot neamul românesc doritor, de la Iaşi la Botoşanii lui Eminescu şi de acolo la Putna lui Ştefan. Voi participa şi eu! Acesta este mesajul meu, visul meu ca imn pentru Limba Română, să nu uiţi, poete!„.
