Mă uit la mulți dintre cei care aveau vârsta mea în 1989. Și dezamăgirea e puțin spus. Scârbă. Și chiar nu mai înțeleg cine a făcut să poată exista decembrie 89. În imagini am văzut tineri, dar tind să cred că am văzut greșit: or fi fost bătrânii care au luptat între 1941 și 1945, că sigur nu erau tineri pe acolo. Pentru că nu pot înțelege cum tinerii de atunci sunt scârbele de acum, niște ființe care au uitat ceea ce înseamnă tinerețe, speranță, libertate, aspirații. Mulți s-au cocoțat pe niște scaune care s-au încălzit atât de tare încât au luat urma fundului lor și rânjesc la cei tineri. „Ai spus ceva, puțoiule?”
Până acum am făcut-o verbal, acum o fac și în scris: dacă ajung o scârbă coruptă peste 25 de ani (sau mai devreme) turnați-mă, băgați-mă la închisoare dau dați-mi foc!
