În perioada aceasta, a Școlii Altfel, am văzut zeci de imagini și comentarii răutăcioase despre cum profesorii duc elevii la mall în loc să-i ducă la muzee. Valuri întregi de revoltă despre cum se face Școala Altfel. Și nu am văzut pe nimeni care să explice de ce duci elevii la mall și la localurile de tip fast food. Răspunsul e simplu, nu trebuie căutat, trebuie gândit. Să zicem că ai un grup de 40 de elevi. Urci dimineața cu grupul respectiv în autocar și începeți traseul: un muzeu, o mânăstire, un conac, altă mânăstire, o casă memorială. La un moment dat elevilor li se face foame. Unde îi duci să mănânce? Exact, într-un loc unde mâncarea se face repede-repede, la fast food. Și majoritatea localurilor de tip fast food sunt localizate în zona food court a mall-urilor. De aia vezi zeci, sute de elevi plimbându-se prin mall.
Sursa foto: Mihail Vakulovski, Facebook