Weekend-ul care tocmai a trecut a fost unul dintre weekend-urile pe care le-am simțit ca atare. Cel mai important lucru: a început mai devreme, mai exact, de joi după-amiază, când am fost invitat la Cafeneaua Literară organizată de studenții de la ASFI (Asociația Studenților Francofoni din Iași). Am avut parte de două ore de dezbateri pe teme literare, de un moment savuros de teatru de improvizație în limba franceză (faptul că am înțeles și m-am amuzat copios dovedește că arta și umorul nu țin de barierele lingvistice), ba chiar și de o cântare folk, urmată rapid și de o bere cu câțiva prieteni. Chiar dacă a urmat o zi de muncă, weekend-ul nu și-a pierdut din frumusețe: vineri seară în BackSpace voia bună a fost la ea acasă. Ba chiar a fost întreținută câteva ore de Gilly și Vlad de la Aproape Unplugged. Băieții au beneficiat de o sonorizare ok (deși cablul de la microfon a fost încăpățânat), dar au fost înarmați cu un repertoriu variat și antrenat – la un moment dat m-am trezit cântând de parcă eu aș fi fost pe scenă (a se vedea în imaginea din dreapta).
Cântării din seara de vineri i-a urmat un soi de campionat de darts, organizat ad-hoc (pe vreo doi oameni nu cred să îi mai fi văzut vreodată) și după reguli pe care nimeni nu le-a înțeles, nici măcar cei ce le-au propus.
Ca weekend-ul să continue într-o notă cât mai asemănătoare, sâmbăta a urmat mai bine de jumătate de zi de leneveală și discuții pe varii subiecte, iar pe seară am vizitat unul din locurile cu mare încărcătură pentru mine: Copoul. O seara într-un cămin studențesc, patru ore de jucat table în continuu și niște vin de butuc au completat un sfârșit de săptămână pe care simt că l-am trăit pe deplin.
Nu trebuie să faci lucruri mărețe sau extravagante pentru a te simți bine: trebuie să ai oamenii potriviți și atmosfera primitoare. Cine trece prin studenție, mai ales dacă și-o petrece în căminele studențești, știe cum să se distreze și să se simtă bine cu costuri materiale reduse. Cu oameni de vârstă apropiată, cu idei și stil de viață asemănător, nu ai cum să nu fii în largul tău, practic fiind pe aceeași lungime de undă.
Și da, câteodată mi-e dor de cântările sau cafelele de la Balenă, de cântările și berea de pe holurile căminelor sau de discuțiile cu caracter de dezbatere pe care le aveam cu colegii. Sunt lucruri pe care le-am trăit la momentul potrivit și asta e bine pentru că nimeni nu poate nu da timpul înapoi.
