Când am văzut prima dată „Supraviețuitorii” (Editura Art, 2018), eram ferm convins că este vorba despre o carte pentru copii. Citesc prima „poveste”: „Fata care a căzut din cer (Peru, 1971)” și realizez că singurele asemănări cu o carte dedicată celor mici sunt date de stilul accesibil în care sunt scrise întâmplările și ilustrațiile semnate de Kerry Hyndman. Continui să citesc celelalte 22 de întâmplări și realizez că nu am lăsat cartea din mână.
Sunt 23 de scurt-metraje care pot fi transformate în blockbustere. Povestea care a inspirat „Alpinistul care și-a tăiat propria mână (Utah, SUA, 2003)” a stat la baza filmului „127 de ore” (2010). Fiecare întâmplare pare să sfideze realitatea. Protagoniștii se transformă din oameni simpli în eroi care nu vor să piardă lupta cu hazardul sau intemperiile naturii. La final eram atât de uluit încât am vrut să verific veridicitatea poveștilor. Și toate demonstrau că în oameni există forțe nebănuite.
Articol publicat în revista Zile și nopți Sibiu
Cartea poate fi comandată de aici