Un convoi de 18 trailere transportând tehnică militară (în special) blindate aparținând detașamentului american (cei 1000 de soldați americani ce vor fi detașați din Germania în România în contextul tensiunii de la granița Ucrainei) a traversat joi, 10 februarie 2022 parte din România. Multe site-uri au titrat „vin americanii”. Am zărit la un influencer o postare în care afirma „bunicul ar fi plâns să vadă scena asta. Și eu mă bucur” – referindu-se la trecerea convoiului prin țară. Întâmplare face să fi nimerit și eu trecerea convoiului. Uneori, când nu lucrez de dimineață, ies la plimbare, mai iau o gură de aer, mai fotografiez sau număr păsări. Așa se face că încercând să număr niște stârci cenușii de pe malul Cibinului, îmi atrage atenția mișcarea de pe autostradă. Era convoiul.

Revenind: acum 78 de ani românii sperau să vină americanii. Anii au trecut, așteptarea a rămas. Mulți dintre cei care așteptau americanii au murit până aceștia au ajuns. Ideea e că au ajuns. Avem soldați americani la Deveselu (unde e scutul anti-rachetă), avem soldați americani la Mihail Kogălniceanu (baza aeriană), avem soldați americani la Câmpia Turzii (baza aeriană), avem chiar și la Sibiu (unde în 2024 ar trebui să fie funcțional un comandament NATO). Americanii nu doar că vin, sunt deja aici. Și vor fi tot mai mulți, indiferent de cum vor evalua tensiunile Rusia-Ucraina.

Câteva imagini cu trecerea convoiului pe autostradă, în dreptul Sibiului

Loading

Bogdan Federeac
contact@fede.ro
M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie. Acum sunt student la Ecologie și Protecția Mediului; Scriu prin reviste din 2003; Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală; În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri. În ultimii ani am început să fiu mai interesat de munți și păsări

Lasă un răspuns