Categorii
Al 3-lea ochi Natura

Natura de acasă

A unsprezecea zi de izolare a început cu un sunet necunoscut. Abia trezit, fără să fi băut cafeaua, deschid ușa balconului și încerc să identific sursa zgomotului. Pe acoperișul unei hale din apropiere o pasăre mică, negricioasă, cântă de zor. Intru repede în casă, iau aparatul, ies din nou pe balcon și încerc să „o prind”. Câteva cadre, distanța prea mare. Dau cu zoom: nu este mierloiul cu care m-am obișnuit. Pare să aibă ceva culori roșiatice pe abdomen, la baza cozii. E ora 9.00.

Povestea se repetă după mai puțin de jumătate de oră. Avantaj: mi-am băut cafeaua, sunt ceva mai atent. Văd pasărea, o urmăresc, zboară de pe o clădire pe alta, dintr-un copac în altul, mai face și câțiva pași prin parcare. Urmărind cum zboară pe unul dintre blocuri, deasupra văd o altă pasăre. Face spirale după spirale. Trag trei cadre neclare. După postură pare să fie vânturelul roșu.

Vânturelul roșu în zbor

Odată pornit „pe vânătoare”, scrutez spațiile verzi dintre blocuri.

Observ o femele de mierlă căutând hrană.

Femelă de mierlă căutând hrană

Nu-i, totuși, o zi atât de rea.

Între timp, într-un copăcel din față își face apariția „o vrabie”. Pun aparatul la ochi:

Codroș de munte – femelă

Asta nu e vrabie! E o femelă de codroș de munte. Înseamnă că gălăgiosul de mai devreme trebuie să fie masculul.

Hopa! Ceva mișcare în alt copăcel. Las „codroșița” și încerc să văd observ sursa mișcării:

Codroș de munte – mascul

L-am prins pe cântărețul gălăgios. E codroșul de munte mascul. Scoate câteva sunete, nu cântecul de dimineață, iar femela dispare. Nu reușesc să văd unde a zburat femela, dar când mă uit spre mascul observ:

Cuplu de codroș de munte

E ora 12.41, sunt aproape 4 ore de stat la pândă, mă declar mulțumit. În plus, e semn că primăvara și-a intrat în drepturi: codroșul de munte este o specie migratoare în România (sedentară în sudul Europei). Probabil abia au ajuns și vor să cuibărească.

Intru în casă încercând să mai trebăluiesc. Inima îmi bate de parcă am văzut ursul. Anul trecut aveam o pereche de sticleți care cuibăreau prin zonă. Au dispărut după ce a fost tăiați copacii uscați din fața blocului. Au apărut, în schimb, mierlele. Episodul de azi m-a teleportat din balcon direct în mijlocul unui luminiș din pădure. În astfel de momente, cum sunt cele de „distanțare socială”, realizezi ce este important pentru tine și ce îți aduce fericirea, ce îți încarcă bateriile pentru traiul obișnuit. Doar că trăim vremuri neobișnuite, iar bateriile păreau să nu-și găsească un încărcător. Și revin la gândul mai vechi: nu-ți trebuie multe pentru a fi fericit.

Aud din nou trilurile, ies să văd codroșii. Folosesc aparatul pe post de binoclu, încercând să-i găsesc. Dau de-un guguștiug. Pare fotogenic 🙂

Între timp, pe pavaj apare femela:

Urmează un du-te-vino continuu: din copac în copac, mai pe pavaj, puțin și pe spațiul verde:

Masculul, deși își anunță prezența prin triluri și îl observ dând agitat din coadă, e mai rapid, nu pare să vrea să stea locului (și, implicit, la fotografiat).

Femela, cocoțată pe o piatră, îmi oferă cadru rupt de pe munte:

Distracția, să nu spun atenția, îmi este „stricată” de altă siluetă zburătoare îndreptându-se spre bătrânul stejar dintre blocuri.

Ciocănitoare pestriță mare – mascul (se diferențiază de femelă după pata roșie de pe creștet)

Doar că în cartier am observat că altfel stau lucrurile (doar perechi), astfel că apare și femela:

Masculul de codroș se hotărăște că s-a ferit suficient de mine și se decide să stea la o scurtă sesiune foto. Reușesc să-l prind în trei cadre:

E deja ora 18.10. Au trecut nouă ore de când „am ieșit la vânătoare” (cam cât ar fi durat o drumeție obișnuită pe munte). Apare și deja vechiul meu prieten, masculul de mierlă:

Am uitat de izolare. A fost o zi superbă. Rămân pe balcon, desfac o bere. Soarele apune.

Rita îmi atrage atenția că pe roșeața văzduhului sunt siluete de barză. Abia acum, după unsprezece zile de stat acasă (în casă), pot spune că m-am obișnuit cu izolarea. Urechile-mi sunt mai sensibile la sunetele din exterior, ochii s-au transformat în ochi de vânător. Mierle, codroși, ciocănitori, vânturei și berze – nu mă așteptam să le descopăr din balcon, dar natura nu se mai oprește din a ne face suprize.

La final vă recomand două cărți care te ajută să recunoști păsările și să afli mai multe despre ele: Prietenii păsărilor și Determinator de plante și animale

Citește și: Câteva păsări pe care le poți vedea la o simplă plimbare prin parc

De Bogdan Federeac

M-am născut în 1989 și sunt licențiat în filologie.
Scriu prin reviste din 2003;
Primul blog l-am avut in 2008, iar din 2011 am avut câteva colaborări cu presa centrală;
În 2012 am lansat www.fede.ro și tot în 2012 am publicat un volum de versuri.
Din primăvara lui 2015 am început să cartografiez România frumoasă, România mea

2 răspunsuri la “Natura de acasă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enter Captcha Here : *

Reload Image