Pe munte: Cabana Bărcaciu – (aproape) Vf. Scara – auzit …ce?! și retur

UPDATE 18.10.2022: Cabana Bărcaciu s-a închis pe perioadă nedeterminată

După ce într-un weekend ne-am testat forțele și am mers în Retezat și am urcat până la Lacul Sf. Ana, într-un alt weekend am zis să mărim puțin ritmul și să încercăm un traseu în Făgăraș. După câteva căutări ne-a făcut cu ochiul următorul traseu: Cabana Poiana Neamțului – Cabana Bărcaciu – Vf. Scara – Șaua Gârbovei – Lacul Avrig. În cele trei săptămâni ce au trecut între Retezat și Făgăraș am făcut mici investiții în echipament:  cort, rucsaci mari, saci de dormit, izoprene, butelie + arzător, plus alte mărunțișuri. Planul era destul de simplu: vineri, după ce am fi scăpat de obligații, în jurul amiezii, punem lucrurile în mașină, mergem până la Poiana Neamțului, de acolo urcăm spre Bărcaciu, punem cortul și înnoptăm acolo, dimineață la prima oră plecăm spre Lacul Avrig, ne întoarcem pentru că duminică trebuia să fiu din nou la serviciu.

Sibiu – Poiana Neamțului – Cabana Bărcaciu

Vineri după-amiază ne adunăm forțele, facem bagajele, ne întâlnim cu Dani și plecăm din Sibiu spre Avrig. Din Avrig o cotim spre munte, pe Valea Avrigului. Drumul nu este cel mai bun, dar poate fi făcut și de mașinile cu garda joasă. După vreo 14 kilometri ajungem la Poiana Neamțului, lăsăm mașina și pornim pe traseul marcat spre Cabana Bărcaciu, traseu de aproximativ 3 ore. Traseul nu este dificil, dar, fiind vorba de o diferență de nivel de circa 850 de metri (de la 706m la Cabana Poiana Neamțului până la 1550 m la Cabana Bărcaciu), te cam obosește.

Nu am fost cu ochii pe ceas, mai ales că am plecat din Sibiu destul de târziu. Pe  înserat am ajuns la Cabana Bărcaciu. Împreună cu Dani, punem cortul (prima utilizare a cortului) și chiar dacă ne-au rămas cam multe cuie nefolosite, nu am avut parte de incidente nedorite. Până să se lase întunericul la Cabana eram noi trei (eu, Rita & Dani) care urma să stăm la cort, plus o familie cu copii, cazată la cabană.

Greșeala începătorului

Fiind prima mea ieșire „serioasă” pe munte, m-am înarmat cu de toate și am umplut rucsacul cu lucruri de care nu avem neapărat nevoie. Mă refer la butelie și la conserve. Da, a fost frumos să scoatem butelia și arzătorul și să încălzim cu ea conservele, dar oboseala urcușului s-a datorat în mare parte rucsacului încărcat, nu diferenței de nivel. Spun asta pentru că la Cabana Bărcaciu se poate mânca chiar ieftin (o ciorbă de legume e 10 lei, mămăliguța cu brânză e tot 10 lei, piureul cu friptură de pui sau porc e 20 de lei, un ceai e 3 lei). Conservele-s bune atunci când urmează să ajungi într-un loc unde nu îți poți cumpăra mâncare caldă. Acum știu că pentru Bărcaciu nu are rost să car conservele după mine.

Se lasă întunericul, nea Petre, cabanierul ospitalier și cu barbă de Moș Crăciun închide generatorul. Pe la miezul nopții încep să latre câinii și să se agite lucrurile: din pădure a sosit un grup de vreo 10 persoane care doreau să ajungă la Lacul Avrig. Nea Petre îi convinge că mai bine își pun corturile în fața cabanei și, când se luminează de zi, pot porni spre lac.

Cabana Bărcaciu – Vf. Scara

Dimineață, cât am luat micul dejun și cât am băut cafeaua am mai schimbat vorbe cu fiului lui Nea Petre, și el cabanier. Ne cam luase peste picior de cum ajunseserăm la cabană, așa că numai dimineață i-am spus până unde vrem să mergem. După ce am vorbit despre vipere și trasee, am căzut de acord că e prea mult pentru noi să ajungem până la Lacul Avrig și înapoi la Cabană, apoi la Poiana Neamțului și Sibiu în aceeași zi. Ne-a îndemnat să urmăm un traseu mai ușor, anume cel până la Refugiul Scara (traseu marcat cu cruce galbenă) dar, ca să simțim și ceva efort să pornim pe traseu spre Vf. Scara (marcat cu cruce roșie) și să mergem așa până la intersecția celor două trasee.

Înainte să pornim la drum, la Bărcaciu și-au făcut apariția trei montaniarzi bine echipați și cu un scop clar definit: să urce pe Vf. Boia și să coboare la Lacul cu Avion (un ochi de apă situat sub versantul răsăritean al Vârfului Boia unde în anii 1940 s-a prăbușit un avion despre care se crede că era încărcat cu bani). Primii pleacă cei trei montaniarzi, după vreo jumătate de oră pornim și noi.

Până spre Platoul Scărișoarei traseul trece printre brazi și jnepeni, apoi se intră în pajiștea alpină. Noi ne-am încăpățânat și nu am făcut stânga în dreptul Căldării Puha să ajungem spre Refugiul Scara, ci am continuat spre Vf. Scara, pe unde începe golul alpin (în dreptul Căldării Auriștei). Dacă tot nu urma să ajungem spre Lacul Avrig, așa cum ne-am propus la plecarea din Sibiu, scopul meu se schimbase: să urc pe Vf. Scara (2306 metri).

Momentul de spaimă

După vreo două ore și jumătate ne apropiam tot mai mult de Șaua Gârbovei și ne tot uitam la ceas. Înainte să hotărâm se ne întoarcem am propus să fiu așteptat 20 de minute, cât îmi ia să urc rapid până la Vf. Scara, să fac 2-3 poze de acolo și să cobor (nimic nu se compară o fotografie numai bună de pus pe FB – at vârf-de-munte).

Fac întâi niște fotografii cu Lacul Avrig (urma să fac mai multe când ajungeam în vârf) și încep să urc.

Urc repede-repede să nu trag prea mult de timp. Undeva în apropiere se auzeau niște corbi (i-au auzit și Rita, și Dani pe care i-am lăsat pe potecă și pe care deja nu îi mai vedeam). Continui să urc, într-un soi de alergat în patru labe, ridic privirea și-mi zic că în trei minute voi fi pe vârf. Doar că aud un sunet ciudat: un feeeel de mormăit. Mă opresc, încerc să mă concentrez. Pe cer nu sunt nori, nici avioane. Mai fac 2-3 pași, sunetul se aude din nou. Mă uit prin jur și nu văd nicio mișcare, apoi aud sunetul a treia oară. Încremenesc. Nu am ajuns la Lacul Avrig, dar nici pe Vf. Scara. Nici poze cu Lacul Avrig nu am apucat să fac, dar încep să cobor ca un păianjen, întorcând privirea peste umăr să fiu sigur că nu e nimic în spatele meu. Ajung la potecă, palid ca varul și tremurând. Îmi aprind o țigară și le spun că nu am ajuns pe vârf. Ba fac și glume: am auzit un iepure stricat la stomac. Termin țigara și ne întoarcem spre Cabana Bărcaciu.

Înapoi la Cabana Bărcaciu. Ursoaica împușcată

După vreo două ore eram înapoi la Bărcaciu, la fel și cei 3 montaniarzi. Intru în vorbă cu ei și cu Nea Petre. Între Vf. Gârbovei și Vf. Boia cei trei au găsit o capcană pentru urs: o oaie spintecată în două, prinsă în patru piroane pe care au pozat-o. Au găsit și un cartuș de vânătoare pe care l-au luat pentru a-l duce la Poliția din Avrig împreună cu poza capcanei. Când primul dintre ei a ajuns pe Vf. Boia a țipat de fericire, moment în care un pui de urs s-a speriat și a luat-o la sănătoasa. Nea Petru îi întreabă de ce nu au adus puiul de urs la cabană, că sigur a rămas orfan, ei îi spun că l-au căutat, dar nu l-au mai găsit. Cei trei pleacă, eu mai rămân cu nea Petre. Îi povestesc de corbi și de sunetele ciudate pe care le-am auzit. Mă întreabă de ce nu am înaintat și îi răspund că mi-a fost frică. Nea Petre mă întreabă: „Măi copile, cum să-ți fie frică de ceva ce nu vezi?” și îmi spune că nu știe dacă ce am auzit e ursoaica împușcată și că sunetul putea să vină și de la mai mult de 500 de metri depărtare. În scurt timp la Bărcaciu ajung și ciobanii care au stână aproape de Căldarea Puha. Nea Petre le povestește că trei tineri au găsit capcana și un cartuș aproape de Vf. Boia, că alți trei tineri (noi) am auzit ursoaica pe Șaua Gârbovei, iar ciobanii spun că ursul le-a luat un berbec cu o zi înainte.

Ne-am strâns lucrurile, ne-am luat rămas bun de la gazde, am plătit taxa pentru campare (5 lei de persoană) și am coborât – gâfâit – spre Poiana Neamțului.

Pe noapte am ajuns în Sibiu. Două săptămâni după aceea am căutat zilnic știri despre ursoaică sau pui – și mai ales despre braconaj. Nu am găsit nimic.

Las mai jos o galerie cu câteva imagini de pe munte:

Prieten de nedespărțit din drumețiile prin Munții Făgărașului trebuie să vă fie Harta de drumeție a Munților Făgăraș

Nu uitați: pe munte vremea se schimbă foarte repede, am avut ture ratate din cauza bătăturilor sau pentru că ne-am udat (pentru că gecile nu erau impermeabile). Sunt multe greșeli pe care le puteți face și care duc la depărtarea de ceea ce contează: plăcerea de a merge pe munte. De aceea contează cum vă echipați, de la șosete, tricou tehnic, pantaloni, la polar, foiță, ghete sau bețe de trekking.