Castelul Kornis: În căutarea aristocrației și a inorogilor pierduți

Recent am început să urmărim Downton Abbey, un serial despre aristocrația engleză de la începutul secolului al XX-lea. Acțiunea serialului începe în 1912, odată cu scufundarea Titanicului și merge până în anii 1925. Nu urmărim doar dramele familiei Crowley, ci modul în care societatea conservatoare englezească trebuie să se adapteze noilor realități. Doar că povestea antebelică m-a dus cu gândul aristocrația de pe teritoriul României de până la cel de-al Doilea Război Mondial. Impresionantul Highclare Castle mi-a pus imaginația la lucru și m-a făcut să întreb cum ar fi arătat România de astăzi dacă aristocrația românească din Moldova și Țara Românească și cea maghiară din Transilvania nu ar fi fost ștearsă cu buretele de comunism. Cum ar fi arătat turismul românesc cu peste 300 de castele și conace incluse în circuit?

Cunoșteam o parte din moștenirea arhitecturală a aristocrației transilvănene din cartea Tovarășul baron a lui Jaap Scholten. De aceea, la începutul lunii februarie, în drum spre bisericile de lemn din Maramureș am făcut popas și la Castelul Kornis de pe teritoriul localității Mănăstirea (jud. Cluj).

Castelul Kornis, a cărui construcție a început în anul 1573, era considerat unul dintre cele mai frumoase castele renascentise din Transilvania. Ridicat de către Kristóf Keresztúri, odată intrat în posesia familiei Kornis, castelul se extinde. Astfel, dacă între 1573-1592 s-a ridicat corpul principal al palatului, în jurul anului 1673 s-a ridicat al doilea etaj al clădirii principale, în anul 1680 se renovează castelul (afectat în urma revoltei Cuților), iar în anul 1720 se adaugă două bastioane și se înalță turnul de la intrare. Tot atunci sunt instalate scări ornamentale, iar tavanele sălilor castelului sunt decorate cu fresce.

Kornish Karoly, unul dintre proprietarii castelului care a trăit la sfârșitul anilor 1800, a strâns o bibliotecă cu peste 9.000 de volume rare, plus o colecție impresionantă de tip muzeu de istorie naturală (sute de insectare și ierbare, colecții de ouă, trofee de vânătoare, colecții de minerale, animale împăiate), a ctitorit în imediata apropiere o școală (cu arhitectură fascinantă), dar și o uzină electrică.

Ce s-a întâmplat cu biblioteca și cu colecția de istorie naturală? Biblioteca și colecțiile au fost arse (foarte puține cărți și exponate au fost salvate de către localnici) odată cu naționalizarea, iar colecția de minerale a fost aruncată în Someș. Pavilioanele castelului au devenit siloz pentru grâne, spațiu pentru școală și cămin cultural.

De pe blogul lui Peter Lengyel aflu că „nepotul lui Kornis Károly, cu numele tot Kornis Károly (1894-1955) a fost ultimul stăpân al castelului… a plecat de pe aici prin anii 1940, a lucrat la Dej, contabil… chiar la uzina electrică făcută de el, și a murit sărac.” Același dr. Peter Lengyel scrie: „Ca moștenitoare a familiei, Contesa Kornish Gabriella, stabilită la Budapesta – unde locuiește într-o garsonieră la demisol, și având vârsta de 92 de ani, a câștigat în justiție dreptul de proprietate asupra castelului (prin 2006-2007)… dar a reface aici ceea ce era creat în sute de ani… este aproape de imposibil. A câștigat dreptul de proprietate asupra unui cal mort, un inorog în descompunere. ”

Din Castelul Korniș nu a mai rămas decât turnul de la intrare cu poarta dărâmată de nepăsare. Șanțul din față, cândva cu scopul de a apăra, acum e plin de peturi și alte gunoaie. Turnul nu mai păzește nicio intrare, dar este păzit de oile care pasc în fața lui și care se retrag în el când e prea cald. Din clădirea principală nu au rămas decât câteva ziduri ce stau să cadă. Nici anexa din spatele ei nu mai are zile multe de rezistat în picioare. Același lucru se poate spune și despre fântâna din curte.

Școala ctitorită de Kornish Karoly este în paragină după ce a fost abandonată.

Mai întâi castelul Kornis a rămas fără castel. Nici inorogii, aflați atât pe blazonul familiei Kornis, cât și, până de curând, la intrarea în castel nu mai stau de strajă (povestea aici): „castelul cu inorogi” a rămas  și fără inorogi. A rămas doar turnul și câteva ruine ca o umbră a nepăsării și a distrugerii care se pregătește să acapareze și ultimele două cărămizi ce se încăpățânează să stea în picioare.

Mai jos sunt câteva secvențe din filmul Tanz mit dem Kaiser, filmat în 1941 la Kornis. Peste doar câțiva ani nimic din ce a dăinuit cu mândrie câteva sute de ani nu va mai fi în picioare.

https://www.youtube.com/watch?v=I2fojMXJ-d4

După cum scria și Rita într-o cronică la Tovarășul baron:

Rămân imaginile unor castele în mijlocul cărora cresc buruieni, amintirea mobilelor, bibliotecilor și arhivelor arse, împietrirea femeilor violate de soldații sovietici, nobilul care-și alungă animalele din grajduri de teama sovieticilor, contesa devenită servitoare în casa unei tovarășe pe care o învață bunele maniere, filmul sacadat al Stefániei Betegh care a scăpat din mâinile sovieticilor ascunzându-se cu mama și surorile ei în spatele butoaielor din pivnița cu vinuri a conacului familiei din Ciuguzel (…), cele șaptesprezece camioane cu comori Bánffy, vagoanele de cărți care au continuat să sosească și după moartea lui Sámuel Teleki și permisiunea care li s-a acordat urmașilor lui, în 1950, de a locui într-un spațiu îngust de depozitare din castel („…o ușă laterală care se deschide într-un coridor întunecat, înfundat, de circa cinci metri lungime și un metru și jumătate lățime. E genul de loc în care se depozitează cutii de carton cu gândul că într-o bună zi pot deveni utile, sticle goale sau o bicicletă cu anvelopa dezumflată. Aici a locuit Gemma Teleki, împreună cu două rude.”)(…).

Peste toate acestea nu se poate lăsa tăcerea.

Castelul Kornis în imagini de arhivă (1860-1990):

Înainte să plecăm de la Castelul Korniș ne-am intersectat,  la turnul de la intrare, cu doi tineri din Cluj. Ne-au întrebat ceva în maghiară, le-am spus că nu înțelegem, apoi ea ne-a întrebat în română dacă mai este o intrare la castel. Veniseră să vadă inorogii și nu știau unde sunt. Le-am spus că au fost ridicați de către moștenitori și duși spre păstrare și recondiționare până când Castelul va intra în circuitul turistic. Nu știu dacă m-a deranjat atât dezamăgirea tinerilor, cât faptul că m-am amăgit că la Korniș vor reveni inorogii, iar ruinele se vor transforma, din nou, în castel.